Totul pentru câștigarea Ligii Campionilor! CSM București a dat o nouă lovitură de proporții: „Nu a fost greu să accept oferta. Îmi curge handbal prin vene și am reacționat imediat”

CSM București a anunțat pe site-ul oficial aducerea Mihaelei Ciobanu (45 de ani) pe postul de antrenor cu portarii al echipei de handbal feminin.
Totul pentru câștigarea Ligii Campionilor! CSM București a dat o nouă lovitură de proporții: "Nu a fost greu să accept oferta. Îmi curge handbal prin vene și am reacționat imediat"

CSM București a anunțat pe site-ul oficial aducerea Mihaelei Ciobanu (45 de ani) pe postul de antrenor cu portarii al echipei de handbal feminin. Fosta internațională a semnat pe două sezoane cu campioana României. Retrasă în urmă cu șase ani, Mihaela Ciobanu revine astfel în țară după două decenii petrecute în străinătate.

„Oferta venită de la CSM București m-a luat prin surprindere, lucram în Comitetul Olimpic Spaniol, dar nu a fost greu să o accept. Îmi curge handbal prin vene și am reacționat imediat! Sunt fericită și entuziasmată că mă aflu aici și îmi doresc să ne îndeplinim obiectivele pe care le avem în acest an. Aștept întâlnirea cu publicul bucureștean, știu că este pasionat de sport și iubește handbalul”, a spus Mihaela Ciobanu, pentru site-ul oficial al CSM București.

Mihaela Ciobanu va face cunoștință cu portarii echipei, Paula Ungureanu, Jelena Grubisic și Mădălina Ion, în această seară, la antrenamentul oficial. De-a lungul carierei, Mihaela Ciobanu a evoluat pentru Rapid București, AKABA Bera Bera, Union-Ribarroja, CB Elche Mustang și BM Alcobendas. Având dublă cetățenie, română și spaniolă, Mihaela a putut reprezenta ambele echipe naționale, iar alături de reprezentanta iberică a reușit să obțină un loc 3 la Mondialul din 2011, dar și un bronz la Jocurile Olimpice din 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]