Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Tomas Ryde, îngrijorat de situația Cristinei Neagu: „Sper să-și revină, altfel nu o să joace cu Suedia!”

Tomas Ryde, îngrijorat de situația Cristinei Neagu: „Sper să-și revină, altfel nu o să joace cu Suedia!”

Handbal
Tomas Ryde, îngrijorat de situația Cristinei Neagu: "Sper să-și revină, altfel nu o să joace cu Suedia!”
Women's EHF EURO 2018, main round game - Group II - Spain - Romania in Palais des sports Jean Weille Nancy, Nancy, France 11.12.2018. Mandatory Credit © Anze Malovrh / kolektiff

Tomas Ryde s-a arătat îngrijorat de situația Cristinei Neagu, jucătoarea fiind tot mai extenuată după meciul cu Ungaria, astfel că în partida de astăzi, cu Rusia, încheiată 18-27, aportul său a fost unul mult mai scăzut.

Tomas Ryde, îngrijorat de situația Cristinei Neagu

„Cristina este obosită acum, e normal să fie aşa. A jucat cu Spania, cu Senegal, cu Muntenegru, a fost pe teren cu Ungaria, astăzi iarăşi. E obosită şi nu mai are energie. Ea a făcut enorm de multe lucruri pentru echipă, dar azi nu a putut şi am vorbit despre acest lucru înainte, dar şi pe parcursul jocului. I-am zis să-şi potolească creierul, să gândească şi să vorbească pozitiv. Ştiu că îi e greu, că ea are dorinţă, dar trebuie să o facă. Vedem dacă o vom folosi, e un semn de întrebare fiindcă o doare genunchiul. Durerea e una, dar suferinţa că nu poţi să faci ce îţi doreşti e altceva şi te duce în stări în care îţi fierbe creierul şi chiar e prea mult. Vom vedea ce vom face. Avem o zi de odihnă şi poate îşi revine. Sper să-și revină, altfel nu o să joace cu Suedia!”, a declarat Ryde pentru gsp.ro.

Mai mult, antrenorul consideră că arbitrajul a fost unul nu tocmai corect, însă nu dorește să scoată în evidență acest aspect. „Nu aş vrea să mă plâng de arbitraj, dar am avut o scurtă discuţie cu ei în timpul reprizei secunde. Arbitrii şi-au coborât nivelul în repriza secundă. Crina a fost ea cea faultată şi li s-a dat mingea Rusiei, Cristina a încercat să joace balonul şi ei au lovit mingea cu piciorul, dar mingea a fost dată tot Rusiei. Îţi pierzi energia când se întâmplă toate aceste lucruri şi n-am mai putut reveni”, a mai punctat suedezul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]