Tomas Ryde, după meciul cu Norvegia: „Am plătit polița pentru înfrângerea cu Angola”. Ce a spus selecționerul despre viitorul lui pe banca tehnică a naționalei de handbal feminin

Tomas Ryde, după meciul cu Norvegia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Norvegia rămâne Norvegia, ca să folosim un clișeu, și nu a putut fi învinsă nici la Jocurile Olimpice. La Mondialul din 2015, România a pierdut în semifinale după prelungiri, acum a cedat la un gol (scor 28-27), rezultat care înseamnă aproape eliminare de la Jocurile Olimpice.

La sfârșitul partidei, în tabăra României a fost foarte multă tristețe, nici nu avea cum să fie altul, Cristina Neagu a părăsit chiar în lacrimi arena, după ce a marcat 11 goluri și a dat alte câteva pase decisive. Au fost alte coechipiere care nu s-au ridicat însă la nivelul ei, dar această este altă discuție. Imediat după joc, Tomas Ryde, Camelia Hotea și Alexandru Dedu, președintele FRH, au tras câteva concluzii

„Sunt dezamăgit, asta este viața în sport. Astăzi am plătit polița pentru înfrângerea cu Angola. Am fost foarte foarte aproape, câteva amănunte au înclinat victoria către Norvegia. A fost un meci bun, cu efort din partea ambelor echipe. Ne trebuie mai multă viteză în joc, ne trebuie o apărare mai bună, să ajutăm portarul. Nu vreau să mă gândesc acum la eliminarea, vreau să mă gândesc la jucătoare. Trebuie să avem grijă de ele, viața va continua pentru ele”, a spus Tomas Ryde, care a vorbit și despre viitorul lui la echipa națională: „Am un contract, trebuie să vorbesc cu șeful meu! Dar vedem dacă-i place sau nu, pentru că nu este vorba doar de naționala de senioare, ci și de cele de la U20 și U18”

Camelia Hotea, extrema stângă a României, a susținut: „Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci. Am intrat în teren decise să luptăm pentru fiecare atac, pentru fiecare apărare. Și nu le-am simțit deloc mai puternice. Numai că noi am greșit în unele momente importante ale meciului și asta a făcut diferența. În momentul în care s-au desprin la 4 goluri, noi am alergat și ne-a fost greu să le ajungem. Din păcate ne doare foarte mult, ne pare rău foarte mult pentru fiecare meci pierdut în grupă, acum ne doare foarte mult. Mă rog din suflet pentru meciul următor (n.r. Angola – Spania), deși nu cred că se poate întâmpla ceva. Noi trebuia să fim mai puternice, a depins doar de noi. Suntem triste și dezamăgite”.

 Într-o intervenție telefonică la TVR, Alexandru Dedu, președintele FRH, a declarat: „A fost un meci tensionat cu o miză mare pentru România, cu o Norvegie care nu se va da niciodată la o parte. Diferența a fost făcută de câteva greșeli individuale. Am pierdut, dar paradoxal, am avut procentaj mai bun la aruncări, cred că și la nivelul porții. Departe de a contesta influența arbitrajului, dar nu a existat o paritate nici la eliminări, nici la acordarea aruncărilor de la 7 metri”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…