Titlul, Europa și evitarea retrogradării! Campionatul de handbal feminin se reia cu obiective importante pentru toate cele 14 echipe

Redactor:
Marius Hutu
Titlul, Europa și evitarea retrogradării! Campionatul de handbal feminin se reia cu obiective importante pentru toate cele 14 echipe
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • La nici 3 săptămâni distanță de când naționala feminină a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial, Liga Națională își reintră în drepturi, marți – 5 ianuarie fiind programate primele două jocuri ale returului: Corona Brașov – HCM Rm. Vâlcea (ora 18:00) și CSM București – Măgura Cisnădie (ora 19:45).

Liga Națională se reia fără schimbări majore în loturile celor 14 competitoare, transferurile efectuate la jumătatea sezonului fiind nesemnificative. La statul etapei a 14-a, clasamentul este segmentat în trei părți:

Lupta la titlu: CSM București – HCM Baia Mare

Cele două formații se luptă și în acest sezon la titlu, diferența de la sfârșitul turului fiind făcută de meciul direct, disputat chiar în etapa a 13-a (CSM – HCM 24-21). Foarte probabil, campioana se va decide în partida retur, programată în jurul datei de 23 aprilie, în Baia Mare. Până atunci, este greu de crezut că HCM și CSM se vor încurca la „indirecte”. Cele două formații sunt angrenate și în Liga Campionilor, astfel că forma sportivă pe care o vor atinge cele două combatante spre sfârșitul sezonului va fi determinantă în bătălia pentru titlu.

CSM București are un mic avantaj la startul returului, având în vedere rezultatul consemnat în partida tur, în Capitală. În caz de egalitate de puncte, meciurile directe vor stabili campioana. Apoi, nu trebuie omis faptul că până la meciul direct din aprilie, mai multe jucătoare ale celor două echipe vor trece și peste un turneu preolimpic, programat la jumătatea lunii martie. Practic, HCM va avea, cu excepția Alexandrei Do Nascimento, cam toată echipa angrenată în meciuri cruciale. De partea cealaltă, CSM va furniza doar câteva jucătoare la echipele naționale în acea perioadă.

Șapte echipe visează la cupele europene

Echipele clasate pe locurile 3-9 sunt în cărți pentru a prinde un loc de cupă europeană. În condițiile în care primele două locuri în Liga Națională sunt deja acontate, iar un alt loc în Cupa Cupelor va fi rezervat unei premiante la Cupa României, bătălia pentru pozițiile 3-4, care asigură prezența în viitoarea ediție a cupelor europene, va fi mai mult decât interesantă. Dunărea Brăila este într-o poziție ideală pentru a prinde un loc de cupă europeană, în acest moment având 5 puncte avans față de locul 5, ocupat de Corona. Roman și Brașov (echipe care se întâlnesc la începutul acestui an și în optimile Cupei EHF) vor fi, probabil, principalele adversare în disputa pentru ultimul loc pe podium. Toate cele 3 formații se prezintă cu aceleași loturi.   

CSM Ploiești (în funcție de cum va gestiona problemele financiare), SCM Craiova și HC Zalău vor avea la rândul lor multe de spus în acest retur, cele 3 formații fiind practic la o victorie distanță de locul 4, ocupat de HCM Roman. Am inclus în această categorie și HCM Rm. Vâlcea, care teoretic va arăta mai solid în retur, în condițiile în care sunt așteptate să revină Clara Vădineanu și Janina Luca.

În fiecare rundă este programat cel puțin un meci cu formații implicate în lupta pentru calificarea în cupele europene. Returul începe tare, cu trei partide: Corona – Vâlcea, HCM Roman – HC Zalău și SCM Craiova – Dunărea Brăila.

Cinci echipe au și grijile retrogradării

Alba Sebeș și Rapid București sunt la startul returului într-o situație foarte dificilă, având de recuperat cel puțin 7 puncte pentru a evita o retrogradare directă din Liga Națională la sfârșitul sezonului. Cele două formații nici nu au făcut transferuri în această perioadă, care să le permită să iasă din zona fierbinte a clasamentului.

Slobozia, Cluj și Cisnădie nu sunt ferite nici ele de griji, având în vedere că locurile 11-12 vor participa la sfârșitul sezonului la un turneu de baraj. cu 4 formații din Divizia A. Bătălia dintre CSM Bistrița și Cetate Deva din Seria 2 a Diviziei A va propulsa în barajul de retrogradare / promovare cel puțin o formație periculoasă pentru echipele din LN care vor ajunge într-o astfel de situație.

CLASAMENTUL Ligii Naționale a României de handbal feminin, sezonul 2015-2016

Loc Echipa M V E Î PM PP Puncte
1 CSM București 13 13 0 0 410 289 39
2 HCM Baia Mare 13 12 0 1 418 309 36
3 Dunărea Brăila 13 9 0 4 361 341 27
4 HCM Roman 13 7 2 4 344 331 23
5 Corona Brașov 13 7 1 5 365 341 22
6 CSM Ploiești 13 6 2 5 387 359 20
7 SCM Craiova 13 6 2 5 363 365 20
8 HC Zalău 13 6 2 5 350 360 20
9 HCM Rm. Vâlcea 13 6 0 7 357 369 18
10 Unirea Slobozia 13 4 1 8 313 355 13
11 U Cluj 13 4 0 9 332 377 12
12 Măgura Cisnădie 13 3 1 9 361 396 10
13 Alba Sebeș 13 1 1 11 308 382 4
14 Rapid București 13 1 0 12 336 431 3
  • Echipa clasată pe locul 1 la sfârșitul celor 26 de etape va fi declarată campioana României
  • Echipele clasate pe locurile 13-14 vor retrograda în Divizia A
  • Echipele clasate pe locurile 11-12 vor juca într-un turneu de baraj pentru menținere cu echipele de pe locurile 2-3 din Divizia A

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen