Team Esbjerg – CSM București 29-30 în Liga Campionilor. Cristina Neagu a fost din nou fabuloasă! Interul stânga a marcat golul victoriei în ultima secundă

Redactor:
Marius Hutu
Team Esbjerg – CSM București 29-30 în Liga Campionilor. Cristina Neagu a fost din nou fabuloasă! Interul stânga a marcat golul victoriei în ultima secundă
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a învins Team Esbjerg cu scorul de 30-29 în etapa a 2-a a Ligii Campionilor la handbal feminin. Partida a fost decisă de Cristina Neagu, care a marcat golul victoriei în ultima secundă. În urma acestui rezultat, „tigroaicele” au urcat pe locul 1 în Grupa A.

CSM București arată cel mai bun handbal în perioada „Cristina Neagu”, iar asta se vede atât prin exprimarea din teren, dar și prin rezultate. După o victorie cu Metz Handball din urmă cu o săptămână, scor 31-26, „tigroiacele” au obținut alte două puncte, de această dată în deplasare, pe terenul echipei Team Esbjerg cu scorul de 30-29. Iar explicația este chiar la Cristina Neagu. Pe lângă setea continuă de a marca goluri, căpitanul echipei joacă mai mult și pentru echipă. Pe lângă cele 10 goluri pe care le-a înscris în Danemarca, Neagu a dat și vreo 8-10 pase decisive, pentru extreme, pentru Crina Pintea, pentru colegele din linia de 9 metri.

CSM București a condus ostilitățile în prima parte, reușind să pună stăpânire pe joc. De la scorul de 5-6, „tigroaicele” s-au desprins la 6 goluri, în mai puțin de 15 minute de joc, scor 16-10 (min. 24). Gazdele au încercat să se agațe pe finalul reprizei pentru a rămâne în meci, au profitat și de o eliminare în tabăra lui Adrian Vasile și au redus până la două goluri diferență, 15-17.

Partea secundă a fost foarte echilibrată. Esbjerg a egalat la scorul de 18-18 în minutul 35, iar cu o singură excepție, în minutul 39, când CSM a avut 20-18, cele două formații au mers cap la cap. Ambele au căutat loviturile decisive, dar aceasta a venit doar în ultima secundă! După un time-out luat în minutul 59:45, antrenorul echipei CSM a decis să intre cu 7 vs 6 în teren pentru a lua toate punctele din Danemarca. Bucureștencele au mișcat bine defensiva, iar în ultimele două secunde, așa cum a cerut și Cristina Neagu, a venit și șutul la poată. Căpitanul și-a „încărcat” lovitura și a tras fără speranță pentru portarul advers. CSM București a câștigat cu 30-29 și a urcat în fruntea Grupei A în Liga Campionilor.

Team Esbjerg – CSM București 29-30 (15-17)

Granlund, Poulsen; Frafjord 1, Solberg 6, Frey 7, Jacobsen 1, Ingstad 4, Breistol 3, Jensen 1, Tranborg 5, Nielsen 1, Halicevic.

Grubisic, Dedu; Neagu 10, Lazovic 3, Dembele 5, Martin 2, Klikovac, Smeets, Cvijic, Pintea 4, Perianu 1, Omoregie 4, Bazaliu, Moisă 1, Jipa, Fînaru


Meciul dintre Team Esbjerg și CSM București a fost format live text pe www.prosport.ro

FINAL: Team Esbjerg – CSM București 29-30 

Cristina Neagu a decis meciul în ultima secundă, cu o aruncare de la 9 metri! „Tigroaicele” au câștigat cu scorul de 30-29.

De mai bine de 15 minute se merge cap la cap, 27-27, în minutul 57.

După un time-out al lui Adrian Vasile la 28-28, este rândul centrului Omoregie să strălucească. Ia o acțiune pe cont propriu și finalizează pentru 29-28.

Jucătoarele de mâna stângă din tabăra bucureștencelor se remarcă în aceste momente. Carmen Martin și Barbara Lazovic mențin CSM în avantaj, 28-27 (min. 54)

Carmen Martin se infiltrează în defensiva adversă și înscrie un gol important pentru CSM în minutul 52, 26-25. Extrema dreaptă scoate și o eliminare de 2 minute.

Asistăm la un joc foarte strâns pe acest final de joc. Omoregie găsește o breșă în defensiva adversă, pătrunde și marchează pentru 25-24 (min. 52).

S-a intrat în ultimele 10 minute la egalitate, 24-24.

Cristina Neagu marchează sau pasează decisiv. Crina Pintea ajunge și ea la cota 4, după ce este angajată perfect de interul stânga, 24-23 (min. 49).

Crina Elena Pintea fructifică la maximum pasele primite de la Cristina Neagu. © FOTO: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Cristina Neagu are o altă prestație fabuloasă. Ajunge la cota 9 goluri, iar CSM este din nou în față cu un gol, 23-22.

Cristina Neagu înscrie pentru 22-22, cu o aruncare de la 9 metri. S-au jucat 47 de minute.

Barbara Lazovic este eliminată pentru 2 minute, Esbjerg profită imediat și revine la conducerea jocului după 33 de minute. Frey este cea care a punctat pentru 22-21.

Barbara Lazovic prinde o „ghiulea” în minutul 43, iar CSM are din nou avantajul, 21-20.

Crește adrenalina în această întâlnire. Esbjerg are o reacție imediată, iar în minutul 41 avem din nou egalitate, 20-20.

CSM București rezistă cu brio, iar Cristina Neagu transformă încă o aruncare de la 7 metri, 20-18 (min. 39).

Jelena Grubisic are o intervenție utilă. La faza imediat următoare, Siraba Dembele este pusă în valoare de Neagu și înscrise dintr-un unghi destul de mic, 19-18

Formația daneză are cele mai bune momente din acest joc și a restabilește egalitatea în minutul 35 prin Sonja Frey, dintr-o aruncare de la 7 metri, 18-18.

Esbjerg se apropie amenințător în minutul 35, scor 17-18.

Cristina Neagu își continuă recitalul și la începutul părții secunde. Interul stânga a înscris pentru 18-15 în minutul 33.


CSM București a plecat în avantaj la cabine cu scorul de 17-15! Cristina Neagu a fost principala marcatoare cu 5 goluri.

CSM București a avut câteva momente de relaxare, iar gazdele au ajuns la 14-16, cu un minut înainte de pauză.

Team Esbjerg profită de o eliminare de 2 minute a Crinei Pintea și revine la trei goluri în spatele echipei CSM București în minutul 27, 13-16.

CSM București face o altă repriză entuziasmantă și ajunge la șase goluri diferență după 24 de minute, scor 16-10. Siraba Dembele a fost din nou prima pe contraatac.

Cristina Neagu vine lansată din spate și „rupe plasa” pentru 15-10 în minutul 23.

Cristina Neagu este în mare formă și în Danemarca © FOTO: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Siraba Dembele face un joc mare. Ajunge în poziție de pivot, în spatele defensivei, și își ajută echipa să se desprindă la 5 goluri diferență, 14-9, în minutul 21.

CSM București este o echipă dezlănțuită și marchează din toate pozițiile. Cristina Neagu duce scorul la 13-9 în minutul 19, cu o reușită de pe propriul semicerc, în poarta goală.

Combinația Cristina Neagu – Crina Pintea face din nou șah-mat defensiva adversă, 12-9. Pivotul român a ajuns la cota 3.

Dembele pleacă pe contraatac, scote o aruncare de la 7 metri și o eliminare de 2 minute la Tranborg. Cristina Neagu aruncă „sănătos”, iar CSM se desprinde la 11-8 în minutul 17.

CSM București este prima echipă care reușește să ia un avantaj de două goluri în această întâlnire. Mingea a circulat foarte bine, Gabriela Perianu a ajuns singură pe semicerc și a înscris cu o boltă frumoasă, 9-7 (min. 15).

Primul gol al Cristinei Neagu vine în minutul 12. Reușita căpitanului readuce echipa în avantaj, scor 7-6.

Denisa Dedu are o primă intervenție utilă. Echipa pleacă pe faza a doua, iar Laura Moisă egalează la 6-6, la puțin timp după ce irosise o altă ocazie.

Se joacă într-un ritm foarte alert, iar după 9 minute de joc avem deja a cincea egalitate, 5-5. Siraba Dembele a fost autoarea ultimelor două goluri pentru CSM.

Esbjerg a profitat de superioritatea numerică și a revenit în avantaj, 4-3, după două goluri realizate de cele două extreme, Solberg și Jacobsen. A marcat și Crina Pintea.

Andrea Klikovac a fost eliminată pentru 2 minute, iar Frey a restabilit egalitatea, 2-2.

Debutul de joc în aparține slovenei Omoregie, care a marcat și al doilea gol pentru CSM. Reprezentanta României a preluat conducerea în minutul 4, scor 2-1.

Elizabeth Omoregie sparge gheața pentru „tigroaice” în acest joc din Danemarca, 1-1.

După o primă ocazie ratată de Cristina Neagu, gazdele au deschis scorul prin Sonja Frey.

Formația daneză a început cu Team Esbjerg în atac.


Partida dintre Team Esbjerg și CSM București este a doua confruntare danezo-română din acest weekend, după partida de ieri dintre SCM Rm. Vâlcea și Odense, câștigată de nordice, scor 30-21. De asemenea, Esbjerg și CSM sunt la a cincea partidă directă, „tigroiacele” fiind în avantaj, cu 3-1. În ediția trecută, cele două formații au câștigat meciurile din deplasare, CSM cu 24-22, iar Esbjerg cu 25-21.

team esbjerg - csm bucuresti
Jesper Jensen și Adrian Vasile sunt doi dintre antrenorii tineri în Liga Campionilor la handbal feminin. © FOTO:Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Dragana Cvijic revine în echipa CSM București, după mai bine de o lună de indisponibilitate, în urma unei intervenții chirurgicale la menisc. În schimb, Adrian Vasile nu poate conta pe Alexandrina Cabral Barbosa, accidentată în partida de debut cu Metz Handball.

CSM București va alinia următoarea echipă în Danemarca:

Grubisic, Dedu; Neagu, Lazovic, Dembele, Martin, Klikovac, Smeets, Cvijic, Pintea, Perianu, Omoregie, Bazaliu, Moisă, Jipa, Fînaru.

Și Team Esbjerg are o absență majoră în această perioadă, este vorba despre Estavana Polman, accidentată grav înaintea startului de sezon. Gazdele aliniază azi doar 12 jucătoare:

Granlund, Poulsen; Frafjord, Solberg, Frey, Jacobsen, Ingstad, Breistol, Jensen, Tranborg, Nielsen, Halicevic.

CSM București și Esbjerg au debutat cu victorii în prima etapă. „Tigroiacele” s-au impus destul de clar în disputa cu Metz Handball, cu scorul de 31-26. Danezele au obținut primele două puncte în deplasare, după succesul la Bietigheim cu 33-26.

Tot ieri, în Grupa A, s-a produs și prima mare surpriză, Rostov Don nu a putut câștiga întâlnirea cu Krim Ljubljana, scor 23-23, în ciuda faptului că Vyakhireva a înscris 10 goluri. Partida Vipers Kristiansand – FTC Rail Cargo a fost amânată, după câteva cazuri de Covid-19 apărute în tabăra maghiară.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…