Tadici, manager general la Zalău

La numai două zile după ce i-a expirat contractul cu FRH, Gheorghe Tadici (foto) a acceptat propunerea de a fi manager general la HC Zalău. Fostul selecționer nu a putut sta departe de semicerc. Deși declara că simte nevoia unei pauze după perioada furtunoasă de la Oltchim și de la națională, Tadici a preluat imediat o echipă de club. În speță, HC Zalău,
Tadici, manager general la Zalău

La numai două zile după ce i-a expirat contractul cu FRH, Gheorghe Tadici (foto) a acceptat propunerea de a fi manager general la HC Zalău.

Fostul selecționer nu a putut sta departe de semicerc. Deși declara că simte nevoia unei pauze după perioada furtunoasă de la Oltchim și de la națională, Tadici a preluat imediat o echipă de club. În speță, HC Zalău, grupare pe care a condus-o timp de 32 de ani. „Am avut mai multe oferte, dar am dorit să rămân acasă, alături de familie”, a declarat Tadici.

Deși antrenor principal va fi Sorin Rădulescu, tot Tadici va deține controlul. „Obiectivul Zalăului este ca în trei ani să revină în circuitul european. În acest timp, mă mențin în formă pentru a mă întoarce la națională în 2010, ca să salvez ce se poate salva și să calific echipa la JO de la Londra”, a încheiat Tadici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]