Handbalista Carmen Amariei a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că sezonul 2011-2012 va fi ultimul din cariera ei și că cel mai frumos vis al său este să participe la Jocurile Olimpice de la Londra.
În luna decembrie a anului 2000, Carmen Amariei pleca din țară pentru prima dată, după ce evoluase la „U” Cluj și Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu ultima câștigând trei titluri naționale consecutive. Nu era un moment prea bun în cariera sa, aflându-se la doar cinci luni de la o ruptură de ligamente la genunchiul stâng și o operație de menisc.
Chiar și așa, a participat cu naționala României la JO de la Sydney, dar nu a putut juca. „Apogeul carierei mele la nivel de echipă națională a fost la Campionatul Mondial din 1999, când România a încheiat pe locul patru, iar eu am ieșit golgeter, împreună cu Grit Jurack. După acel moment frumos a venit și dușul rece. Am suferit o ruptură de ligamente, dar am fost operată de menisc. Am suferit mult și, chiar dacă am fost cu echipa națională la Jocurile Olimpice, nu am putut-o ajuta.
Am ratat în acel an și Campionatul European de la București, când România a luat tot locul patru. Trebuie să recunosc că mă gândeam să-mi închei cariera la acea vreme. Am avut însă norocul să-l cunosc pe președintele de la ESBF Besancon, Jaques Mariott, care m-a dorit la echipa sa și în 30 decembrie 2000 am și semnat contractul. Îi port recunoștință și acum, am rămas prieteni, pentru că el m-a ajutat să mă relansez în handbalul de elită”, a spus Carmen Amariei.
După trei ani și jumătate petrecuți în Franța, handbalista a făcut pasul spre cel mai puternic campionat din Europa, transferându-se la Randers HK, în Danemarca. „Ca și acum, era și atunci, cel mai puternic campionat intern din Europa. A fost frumos, dar nu a durat prea mult la Randers, pentru că au avut probleme financiare și jucătoarele au fost nevoite să plece. S-a ivit posibilitatea de a juca la Slagelse, antrenată atunci de Anja Andersen, și la care erau deja nume mari din handbalul european: Bojana Popovici, Ausra Fridrikas, Cecilie Leganger, Maja Savici, Irina Poltoratkaia.
A fost un vis frumos, o echipă puternică, ce a câștigat de trei ori campionatul și Cupa în Danemarca, și de două ori Liga Campionilor. La nivel de club, pot spune că acolo am atins apogeul carierei, nu pentru că am câștigat Liga Campionilor de două ori, ci și pentru că era o echipă extraordinară, de o valoare incontestabilă”, a mai spus Carmen Amariei.
A urmat experiența de un sezon la FCK Copenhaga, tot împreună cu antrenoarea Anja Andersen, iar din vara anului trecut trecerea la Viborg, care abia câștigase Liga Campionilor, după finala cu Oltchim Râmnicu Vâlcea. „Mi-am dorit totdeauna să joc un an la Viborg, este o experiență fantastică, fiind un club extrem de profesionist. Am cunoscut oameni extraordinari și doar ghinionul accidentării mele la genunchi și operația ulterioară au făcut să nu pot ajuta echipa așa cum aș fi dorit. Am pierdut, din nou, și echipa națională, în care am avut încredere că va lua o medalie la Europenele din 2010, și mi-a fost foarte greu să ratez iar din cauza unei accidentări. Acum a trecut totul și trebuie să privesc spre viitor”, concluzionează ea.
Revenită acasă, la Cluj, în vacanță, Carmen nu este decisă în privința viitorului. Recunoaște că îi este foarte greu să mai continue un an la nivel înalt, dar știe că dacă se va decide să renunțe acum, nu-și va putea atinge visul pe care îl are înaintea încheierii carierei. „Am oferte din străinătate, de la cluburi de elită, dar încă nu am luat o decizie. Sunt acasă, cu familia, cu cei dragi și mă simt excelent, dar sigur că va trebui să mă gândesc și la partea profesională. În primul rând, trebuie să spun că îmi doresc enorm să fiu sănătoasă și să pot ajuta echipa națională.
În luna decembrie este Campionatul Mondial, iar dacă voi face parte din reprezentativă, voi avea un motiv în plus de bucurie. M-aș întoarce în Brazilia, unde în urmă cu 16 ani, România a câștigat titlul mondial la tineret. Apoi, visul meu este să îmi închei cariera și de la echipa națională, cu o participare la Jocurile Olimpice de la Londra. Ce sportiv nu și-ar dori acest lucru? Pentru mine ar fi a treia participare la Olimpiadă. Ar fi ceva deosebit și onorant”, spune Carmen.
În privința unui nou club la care va evolua, recunoaște că dorința sa ar fi să rămână în țară. „Am plecat acum 11 ani din țară și, chiar dacă am revenit la un moment dat, jucând la Cluj și Brașov, trebuie să spun că m-am săturat să fiu pe drumuri. Nu e vorba de handbal aici, pentru că meseria ți-o faci oriunde joci, ci de depărtarea de casă, de cei dragi, de singurătatea pe care o simți când ești la mii de kilometri de casă. Cum am mai spus, oferte din străinătate am și acum, dar urmează să mă decid”, a adăugat ea.
Până atunci, handbalista în vârstă de 32 de ani, și-a făcut planuri de vacanță. „Vreau să petrec câteva zile pe litoralul românesc și mai ales să fac un tur al Moldovei, să admir mănăstirile noastre. Sper să reușesc, pentru că și anul trecut am încercat și nu a ieșit. Am semnat contractul cu Viborg de azi pe mâine și toate planurile le-am lăsat baltă”, explică sportiva clujeană, care face în încheiere referiri și la orașul natal.
Ea îi laudă pe suporterii clujeni. „Vreau să spun ceva special despre suporterii clujeni. Și cât am jucat acasă, înainte să plec prima dată în 1997, și cu ocazia revenirii de acum trei ani, mi-au fost alături și m-au respectat. Vreau să știe că nu uit așa ceva, le mulțumesc și, tocmai de aceea, mi-aș dori să am parte de retragerea din activitatea competițională acasă, la Cluj, împreună cu fanii Universității. Am jucat la multe echipe, dar felul în care m-am simțit încurajată de ei, când am avut și momente grele în carieră, nu îl voi uita”, a încheiat Carmen Amariei.
Anul viitor, când spune că își va încheia cariera, Carmen Amariei va împlini 20 de ani dedicați handbalului, în care a devenit campioană națională în România, Franța și Danemarca, câștigând Liga Campionilor și Cupa Cupelor.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER