Sundovski: „Am dovedit și în primul meci și acum că merităm această calificare”

Sundovski:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul HCM Constanța, Zvonko Sundovski, a declarat, duminică, după accederea în sferturile de finală ale Cupei EHF, că jucătorii săi au arătat că merită calificarea, subliniind că nu și-ar dori să întâlnească din nou o formație franceză și în faza următoare.

„Chambery a făcut un meci foarte bun, a fost foarte greu pentru noi . Am dovedit și în primul meci și acum că merităm această calificare. Am reușit să revenim de la trei goluri în final și să câștigăm. Îmi felicit jucătorii, au dovedit caracter în fiecare meci din această grupă. Nu ne-am gândit la ce va urma, am fost concentrați pentru acest meci, cred că este suficient că am jucat două meciuri cu echipe din Franța și ar fi bine să nu întâlnim Montpellier. Dacă îi vom întâlni, vom încerca din nou să câștigăm”, a declarat Sundovski.

Căpitanul Laurențiu Toma speră ca HCM să realizeze lucruri frumoase în continuare: „Chambery a jucat ca o mare echipă, dar și noi reușim să facem față oricărui adversar. Suntem uniți, formăm o familie, ne înțelegem între noi și de aceea jocul merge. Sunt bucuros că am putut face o performanță istiorică, dar vrem să realizăm lucruri frumoase în continuare. Singura presiune a fost că am jucat acasă, cred că mai multă presiune a fost pentru ei, pentru că sunt peste noi la mai multe lucruri, începând de la buget”, a declarat Toma.

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 29-25 (15-14), echipa Chambery Savoie și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei EHF. HCM Constanța a acumulat opt puncte în grupa D, fiind pe locul secund, după Fuchse Berlin, calificată în Final Four în calitate de gazdă. Tragerea la sorți pentru sferturile de finală ale loc marți, la ora 13.15, la Viena.

HCM Constanța se va afla în urna a doua, alături de Sporting (Portugalia) și Nantes (Franța). În prima urnă se vor afla Lugi (Suedia), Montpellier (Franța) și Pick Szeged (Ungaria).

Meciurile tur vor avea loc la 19/20 aprilie, pe terenul formațiilor din urna a doua, returul urmând să se dispute la 26/27 aprilie, cu echipele din prima urnă drept gazde.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×