Știm cum arată viitorul sistem competițional în handbalul românesc! Care sunt principalele schimbări care vor fi votate în martie

Știm cum arată viitorul sistem competițional în handbalul românesc! Care sunt principalele schimbări care vor fi votate în martie
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a intrat în posesia documentului care circulă printre conducătorii handbalului feminin românesc vizavi de schimbarea sistemului competițional.

Știm cum arată viitorul sistem competițional în handbalul românesc! Care sunt principalele schimbări care vor fi votate în martie

Surse ProSport susțin că multe cluburi mici ar fi agreat ideea, nu și granzii CSM București și Rapid. O decizie finală se va lua în luna martie, la viitorul Consiliu de Administrație.

Acest sistem competițional ar intra în vigoare din viitorul sezon, cu mențiunea că nu va retrograda nimeni, numărul echipelor crește de la 14 la 16, iar anul viitor vor fi mai puține meciuri, nu mai multe.

Cele 16 echipe vor fi împărțite în 2 serii a câte 8 echipe.Repartizarea în serii de va face în funcție de locul obținut în clasament în campionatul precedent (locurile 1-14).

Adică locurile cu soț într-o serie și locurile fără soț în cealaltă serie. Cele două echipe nou promovate vor fi repartizate într-una din cele 2 serii după același criteriu (locul 1 și 2 în div.A – cu soț/fără soț).

În cele 2 serii, echipele vor juca fiecare cu fiecare, tur – retur. – 14 JOCURI/echipă Primele 4 echipe din fiecare serie vor merge în play-off și ultimele 4 în play-out.

Echipele vor merge în play-off/play-out cu rezultatele înregistrate în grupă cu celelalte 3 echipe care merg în play-off/play-out și vor juca tur-retur doar cu celelalte 4 echipe din seria cealaltă. – 8 JOCURI / echipă.

Primele 4-5 echipe din play-off merg în cupele europene. Locurile 15 – 16 din play-out retrogradează direct și locurile 13 – 14 joacă un turneu de baraj pentru menținerea în Liga Națională cu locurile 3 – 4 din Div.A.

În ceea ce privește sezonul în curs, echipele clasate pe locurile 13-14 nu mai retrogradează direct dar participă la un turneu de baraj pentru menținerea în Liga Națională cu echipele clasate pe locurile 3-4 în Div.A.

Argumente PRO:

– Apar 2 noi poluri de interes pentru handbalul feminin în Liga Națională, fiind cunoscut interesul autorităților locale de a investi în special în handbalul feminin;

– Un număr mai mare de echipe înseamnă și un număr mai mare de jucătoare românce care au posibilitatea să joace în Liga Națională;

– Cu doar 22 de etape, față de 26 în prezent, se relaxează calendarul competițional intern, cu efecte benefice majore pentru echipele participante în cupele europene, cât si pentru echipa națională în vederea participarii la Olimpiada din 2024;

– Efecte benefice sunt și pentru loturile naționale care pot avea mai multe zile de pregătire centralizată;

– Atât jocurile din play-off, cât și cele din play-out vor fi foarte echilibrate, ceea ce va crește interesul în jurul handbalului;

– Cheltuielile cluburilor scad cu cheltuielile pentru cele 4 etape care vor fi mai puțin;

Argumente CONTRA:

– Ar fi o modificare de regulament care apare în timpul campionatului în curs, dar fără să aibă efecte negative asupra vreunui club participant.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele