Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Steluța Luca s-a retras din națională

Steluța Luca s-a retras din națională

Cu câteva ore înaintea debutului turneului amical „Trofeul Carpați", Steluța Luca s-a alăturat lotului reprezentativ de la Cluj. Nu însă pentru a evolua, ci doar pentru a anunța oficial că renunță definitiv la națională. Steluța Luca a depus încă de pe 26 iunie o scrisoare la FRH prin care și-a anunțat retragerea, din cauza durerilor la spate. Dar abia ieri decizia ei a devenit definitivă și irevocabilă. „Am anunțat retragerea înaintea Jocurilor Olimpice și am sperat că voi putea ajuta acum, la Europene, dar sănătatea nu-mi permite. E prea mult efort. După un meci am nevoie de două-trei zile de repaus. Mulțumesc antrenorului Radu Voina și federației că m-au înțeles, dar și că mi-au fost alături în toți acești ani, cu bune și cu rele. Regret că trebuie să spun stop", a declarat, cu ochii în lacrimi, fostul căpitan al naționalei.
Steluța Luca s-a retras din națională

Cu câteva ore înaintea debutului turneului amical „Trofeul Carpați“, Steluța Luca s-a alăturat lotului reprezentativ de la Cluj. Nu însă pentru a evolua, ci doar pentru a anunța oficial că renunță definitiv la națională.

Steluța Luca a depus încă de pe 26 iunie o scrisoare la FRH prin care și-a anunțat retragerea, din cauza durerilor la spate. Dar abia ieri decizia ei a devenit definitivă și irevocabilă. „Am anunțat retragerea înaintea Jocurilor Olimpice și am sperat că voi putea ajuta acum, la Europene, dar sănătatea nu-mi permite. E prea mult efort. După un meci am nevoie de două-trei zile de repaus. Mulțumesc antrenorului Radu Voina și federației că m-au înțeles, dar și că mi-au fost alături în toți acești ani, cu bune și cu rele. Regret că trebuie să spun stop“, a declarat, cu ochii în lacrimi, fostul căpitan al naționalei.

Președintele FRH, Cristian Gațu, cel care de altfel a și organizat conferința de presă, a recunoscut că el a sfătuit-o pe Luca să se gândească la posibilitatea de a se retrage, încă din urmă cu aproape doi ani. „I-am spus că e bine să-și aleagă un moment de retragere în care lumea să o întrebe de ce s-a retras, nu un moment în care să fie întrebată de ce nu se mai retrage odată. Ea a vrut să-l ajute pe Voina, dar nu poate. Federația i-a acceptat problemele medicale și, cu regret, sunt obligat să-i accept dorința. La anul, pentru ea și alte jucătoare din generația ei, vom organiza un meci de retragere“, a spus președintele FRH.

Steaua mai are o șansă de calificare

Steaua MFA a plecat, ieri, spre Rusia, pentru a susține ultimul meci din grupa E a Ligii Campionilor, cu Chehovskie Medvedi (mâine, ora 13:00, LIVE pe Sport.ro). Chiar dacă a pierdut ultimul meci, la Buzău, 28-29 cu Portland, steliștii păstrează șanse la calificarea în faza următoare a competiției. Sunt obligați însă să termine meciul neînvinși. Ambele echipe au câte șase puncte, meciul tur fiind câștigat de Steaua cu 34-32.

HCM Constanța, motivată să bată la Braga

HCM Constanța pornește cu un avantaj de trei goluri înaintea manșei retur cu Braga, după ce în tur s-a impus acasă cu 21-18. „Marinarii” sunt motivați să facă pasul spre optimile Cupei Cupelor, George Buricea având chiar un motiv în plus. Soția lui a născut ieri o fetiță, vestea fiindu-i dată imediat ce echipa a aterizat în Portugalia. Tot azi, în Challenge Cup, Reșița joacă la Karlovac (în tur 31-25), iar Bacăul o înfruntă acasă pe Secchia (în tur 39-33).

7 prezențe consecutive la Campionatele Mondiale are Steluța Luca, fiind singura jucătoare din lume care se poate lăuda cu o asemenea performanță

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]