Sport.ro transmite în direct** meciul de retragere al Luminiței Huțupan!

Sport.ro transmite sâmbătă, 16 mai, de la ora 12:00 meciul în care Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi încununată campioană pentru a 15-a oară în ultimii 20 de ani, iar Luminița Huțupan Dinu, cel mai bun portar din istoria handbalului românesc își va lua rămas bun de la o carieră impresionantă. "Huțu", cum îi spun prietenii, e cea mai titrată handbalistă romancă în activitate, cu trei trofee ale Ligii Campionilor în vitrină. După ce a renunțat la națională imediat după Europenele din Macedonia, Luminița a hotărât să se retragă definitiv din handbal și să se dedice vieții de familie. "Îngerul păzitor" al Oltchimului își ia "La revedere" de la iubitorii handbalului în meciul dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea și Oțelul Galați, în direct, la Sport.ro, sâmbăta 16 mai, de la ora 12:00.
Sport.ro transmite în direct** meciul de retragere al Luminiței Huțupan!

Sport.ro transmite sâmbătă, 16 mai, de la ora 12:00 meciul în care Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi încununată campioană pentru a 15-a oară în ultimii 20 de ani, iar Luminița Huțupan Dinu, cel mai bun portar din istoria handbalului românesc își va lua rămas bun de la o carieră impresionantă.

“Huțu”, cum îi spun prietenii, e cea mai titrată handbalistă romancă în activitate, cu trei trofee ale Ligii Campionilor în vitrină. După ce a renunțat la națională imediat după Europenele din Macedonia, Luminița a hotărât să se retragă definitiv din handbal și să se dedice vieții de familie. 

“Îngerul păzitor” al Oltchimului își ia “La revedere” de la iubitorii handbalului în meciul dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea și Oțelul Galați, în direct, la Sport.ro, sâmbăta 16 mai, de la ora 12:00.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]