Spaniolul Carlos Viver, pe „fărăș” la Rapid, i-a stricat planurile lui Alexandru Dedu la Corona Brașov! A semnat din vară cu o echipă națională | EXCLUSIV

Spaniolul Carlos Viver, pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

La un pas de revenirea în Liga Națională de handbal feminin, Corona Brașov, grupare condusă de fostul șef al FRH, Alexandru Dedu, continuă să transfere jucătoare pe bandă rulantă. Dar ratează un nume important pe banca tehnică: Carlos Viver.

Spaniolul Carlos Viver, pe fărăș la Rapid, i-a stricat planurile lui Alexandru Dedu la Corona Brașov! A semnat din vară cu o echipă națională | EXCLUSIV

Deși miza pe aducerea lui Carlos Viver ca principal, acesta ar fi semnat din vară cu naționala Angolei. Surse ProSport susțin că partida de duminică de la Târgu Jiu a Rapidului (ora 15.45) ar putea fi ultima pentru iberic în Giulești.

La Rapid ar urma să sosească Kim Rasmussen, după ce bucureștenii au tratat fără succes cu Florentin Pera și cu Ambros Martin (spaniolul a semnat cu naționala Spaniei după Gyor).

Până acum, la Brașov a ajuns franțuzoaica Laura Lasm (inter stânga), iar pivotul Bobana Klikovac și portărița Anica Gudelj vor juca din vară la Corona.

Dedu: „Venirea centrului Matea Pletikosic este un mare succes“

Dedu a mai anunțat un transfer de top pentru seznul viitor. Este vorba Matea Pletikosic, de 24 de ani, care a jucat în ultimii ani la Buducnost, în Liga Campionilor.

„Am semnat deja cu Matea Pletikosic, de la Buducnost Podgorica. Are 24 de ani și joacă de opt ani în Champions League și este unul dintre cei mai buni centri din Europa în momentul de față!

Ca să vină o astfel de jucătoare la o echipă care încă nu a promovat în prima ligă reprezintă un mare succes. Avem axul central al echipei așezat“, spune Dedu.

A semnat și Ștefania Lazăr

Tot astăzi, Corona a anunțat și transferul Ștefaniei Lazăr (inter dreapta, 33 de ani), de la Dacia Mioveni. ”De ce am ales Brașovul? Un oraș minunat, unde am văzut oameni frumoși, oameni din lumea handbalului care mi-au expus un proiect bine pus la punct, un proiect din care îmi doresc să fac parte.

Să fac parte din acest proiect, să pot aduce un plus echipei cu experiența mea este un lucru minunat. Am multă incredere că împreună vom fi puternici și vom îndeplini obiectivele echipei “, a declarat Ștefania Lazăr.

Credit pentru Bondar. Viver are o ofertă de a prelua o echipă națională

Șeful Coronei a infirmat discuțiile cu antrenorul Rapidului, Carlos Viver, precizând că în cazul în care formația va promova, actualul antrenor, Alin Bondar, va continua la Corona și în Liga Florilor.

Doar că varianta Viver la Brașov ar fi căzut pentru că spaniolul ar prelua din vară o echipă națională! În aceste condiții, Dedu s-a reeorientat și, cel puțin pentru moment, îl susține pe Bondar.

„Antrenorul echipei de handbal pentru sezonul viitor, în cazul în care echipa promovează în Liga Națională, este cel care duce echipa în prima ligă. Așa consider eu că se fac lucrurile ok. Atunci când eu vor vorbi cu Carlos Viver, sau cu un alt antrenor, mai mult ca sigur va fi necesar să o fac. Deocamdată nu este necesar “, a spus Dedu.

Corona s-a calificat în sferturile Cupei României

Corona Brașov, lider detașat în Seria B a Diviziei A de handbal feminin, a reușit să acceadă în sferturile Cupei României. Elevele lui Alin Bondar s-au impus lejer în meciul disputat miercuri seara, la Brașov, cu CSM Galați, lanterna Ligii Naționale de handbal feminin.

Brașovencele au câștigat cu 30-21 (12-10) și merg în optimi alături de CSM Bucureşti, Gloria Bistriţa, CSM Slatina, Ştiinţa Bucureşti, Dacia Mioveni, CSM Tg. Jiu şi Dunărea Brăila.

Partidele din această fază a competiţiei, sferturile de finală, ar urma să aibă loc în 9 martie, iar Turneul Final Four în 20-21 mai.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…