Spaniolii de tem de România**: „Joacă fenomenal! Ne așteaptă un meci foarte greu”

Redactor:
Alex Boiciuc
Spaniolii de tem de România**:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a pierdut la scor în debutul preliminariilor pentru Euro
2012, în fața vicecampioanei mondiale, Croația. În celălalt meci al
grupei, spaniolii au trecut ușor de Lituania. Stângă și ai lui
speră să facă uitată înfrângerea usturătoare din prima etapă în
meciul cu ibericii. Antrenorul Spaniei se teme de naționala lui
Stângă și aminteste performanța acesteia: eliminarea Rusiei pentru
prima dată în istorie de la un Mondial

„Doar dacă ne gândim că a eliminat Rusia pentru prima dată în
istoria unui Mondial este suficient. România este o echipă care a
crescut mult și majoritatea jucătorilor săi evoluează în țară,
astfel că au mult mai mult timp de pregătire. Cu Stângă (n.r. –
Vasile Stângă) antrenor, se descurcă fenomenal. Știm că ne așteaptă
un meci foarte dificil
„, a spus Valero Rivera.

Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă joi, la
Karlovac, cu scorul de 34-22 (16-11), de vicecampioana europeană și
mondială Croația, în meciul de debut din grupa a 2-a a
preliminariilor Campionatului European din 2012.

Prima partidă din grupa a 2-a s-a jucat miercuri, Spania învingând
la scor Lituania, cu 33-17 (17-5). În următorul meci din grupă,
România va întâlni Spania, duminică, la Oradea.

Preliminariile CE din 2012 programează doar aceste două etape în
2010, celelalte partide urmând a se disputa anul viitor, în 9-10 și
12-13 martie, respectiv 8-9 și 11-12 iunie.

Primele două clasate din fiecare din cele șapte grupe de calificare
se vor califica la turneul final al CE din 2012, programat în
Serbia, între 17 și 28 ianuarie.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen