Spania a învins Germania în cel mai frumos meci de la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021. Danemarca, aproape calificată în sferturi. Rezultatele zilei a 9-a

Redactor:
Marius Hutu
Spania a învins Germania în cel mai frumos meci de la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021. Danemarca, aproape calificată în sferturi. Rezultatele zilei a 9-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Spania a învins Germania cu scorul de 32-28, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri de la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021, găzduit de Egipt.

Spania a învins Germania la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021

Spania – Germania a fost probabil a doua mare „finală” de la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021, după Franța – Norvegia în prima săptămână. Înaintea partidei, germanii erau sub mare presiune, pentru că un al doilea eșec, după cel cu Ungaria, însemna ieșirea din cursa pentru medalii.

Pe parcursul celor 60 de minute a rezultat un meci absolut superb, în care portarii au avut partea lor de contribuție la spectacolul oferit.

Spania a fost la conducerea primei reprize, pe care a câștigat-o la trei goluri diferență. Și-a sufocat adversara cu o apărare 5 plus 1. Germania a avut o reacție frumoasă după reluare și a întors jocul, reușind la rândul ei să se desprindă la trei goluri, 25-22, la jumătatea părții secunde. Jordi Ribera l-a aruncat în luptă pe veteranul Raul Entrerrios, acesta a ordonat atacul Spaniei, iar ibericii au realizat un „parțial” 8-1. La 30-26, Germania nu a mai avut ce face. Patru goluri s-au înregistrat și la final, 32-28.

Ritmul jocului a fost unul foarte ridicat. Cele două naționale au expediat în total nu mai puțin de 96 aruncări la poartă (49-47).

În urma rezultatului, Spania continuă lupta pentru calificarea în sferturile de finală în Grupa 1, alături de Ungaria, care a învins Brazilia cu 29-23, și Polonia, care nu a avut nicio problemă cu Uruguay (30-16). Clasamentul arată astfel: Ungaria 6p, Spania 5p, Polonia 4p, Germania 2p, Brazilia 2p, Uruguay 0p.

În Grupa 2, Danemarca și-a asigurat calificarea în proporție de 99% în fazele eliminatorii după o altă victorie cât se poate de clară, 32-23 cu Qatar. Croația o va urma probabil mai departe, obținând la rândul ei un succes la scor, 28-18 cu Bahrain. Argentina este singura care mai poate încurca cele două reprezentative din Europa, după succesul cu Japonia cu 28-24.

Situația în Grupa 2 arată astfel: Danemarca 6p, Croația 54p, Argentina 4p, Qatar 2p, Japonia 1p, Bahrain 0p.

Programul zilei de mâine

  • Elveția – Portugalia, Grupa 3, ora 16:30
  • Macedonia de Nord – Rusia, Grupa 4, ora 16:30
  • Egipt – Belarus, Grupa 4, ora 19:00
  • Islanda – Franța, Grupa 3, ora 19:00
  • Norvegia – Algeria, Grupa 3, ora 21:30
  • Slovenia – Suedia, Grupa 4, ora 21:30
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele