Acasa » Alte Sporturi » Handbal » SCM Râmnicu Vâlcea a adus o înlocuitoare de top pentru Rebeca Necula: e campioană olimpică, mondială și europeană

SCM Râmnicu Vâlcea a adus o înlocuitoare de top pentru Rebeca Necula: e campioană olimpică, mondială și europeană

Adrian Mujea
07 ian. 2026, 19:33, Handbal
SCM Râmnicu Vâlcea a adus o înlocuitoare de top pentru Rebeca Necula: e campioană olimpică, mondială și europeană
Foto SPORT PICTURES

SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat miercuri transferul franțuzoaicei Grâce Zaadi Deuna, campioană olimpică, mondială și europeană.

După ce Rebeca Necula a anunțat că nu va mai continua din vară, conducătorii clubului SCM Râmnicu Vâlcea s-au reorientat rapid și au găsit o înlocuitoare de top.

„Îndeplinește toate criteriile pentru a fi un model pentru viitoarele generații”

Coordonator de joc și căpitan al naționalei Franței, Zaadi vine de la Krim Ljubljana și se va alătura lui SCM Rm. Vâlcea din vară, având un contract valabil pentru doi ani.

Grâce a activat pentru cluburi de top precum Metz Handball, Rostov-Don, CSM București sau Krim Ljubljana.

Pe plan internațional, este o jucătoare de bază a naționalei Franței, cu peste 200 selecții și peste 400 de goluri pentru „Les Bleues”. Are în palmares titlul olimpic în 2020, titlul mondial în 2017 și 2023 și titlul european în 2018.

„Atunci când nu obținut medaliile de aur, sportiva a adăugat în colecție alte distincții printre care dubla vicecampioană olimpică, vicecampioană mondială și vicecampioană europeană. De ce Grâce îndeplinește toate criteriile pentru a fi un model pentru viitoarele generații? Pe lângă succesul obținut la nivel de lot național, cu echipele de club a cucerit numeroase titluri de campioană, fiind campioană a Franței de 6 ori și campioană a României de 2 ori. Acest fapt i-a garantat o prezență constantă în EHF Champions League, în care are înscrise peste 550 de goluri” anunță SCM Râmnicu Vâlcea.

„Avem niște obiective stabilite”

Grace Zaadi a oferit și o primă reacție despre venirea sa la Vâlcea pentru pagina oficială a clubului. „Sunt foarte fericită să mă alătur acestui club cu o bogată istorie, cu speranța că vom continuăm să scriem istorie împreună. Sunt nerăbdătoare să colaborez cu toată lumea, fiindcă avem de îndeplinit obiectivele stabilite. Totodată abia aștept să întâlnesc fanii roș-albaștri. Ne vedem foarte curând” a transmis franțuzoaica.

Viitorul coordonator de joc al SCM-ului și-a descris hobbyurile și în viața privată. „Sunt o persoană care se bucură de fiecare moment al vieții, îi place să râdă, este optimistă și își găsește echilibrul în credința sa. Îi place să își petreacă timpul liber alături de cei dragi, adoră să călătorească, să descopere locuri noi, este pasionată de gastronomie și de gătit, îi place să facă shopping și nu refuză niciodată un moment de răsfăț, fie că vorbim de o manichiură sau de o ieșire relaxantă” a mai spus Zaadi.

SCM Râmnicu Vâlcea le-a prezentat fanilor alte trei transferuri pentru sezonul viitor: olandeza Sarah Dekker (Esbjerg), franțuzoiaca Marie-Helene Sajka (OCG Nice) și norvegianca Emilie Arntzen (Ikast).

La capitolul plecări, Rebeca Necula a anunțat că nu va mai continua la Rm. Vâlcea, extrema dreapta Tuva Hove a semnat cu HOJ Elite (Danemarca), iar interul stânga Mia Zschocke se va retrage din activitate.