Schimbare majoră în handbalul românesc: în ce condiții vor mai putea antrena străinii în ligile naționale. Bonus, încă o regulă, pe lângă cea U21

Redactor:
Marius Hutu
Schimbare majoră în handbalul românesc: în ce condiții vor mai putea antrena străinii în ligile naționale. Bonus, încă o regulă, pe lângă cea U21
  • Publicat:
  • Actualizat:

Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal s-a întrunit pentru prima dată în 2019 și a adoptat o serie de măsuri, care îi privește pe antrenori și arbitri. De asemenea, cluburile vor fi nevoite să-și facă o anumită strategie de viitor în privința tinerilor jucători.

Membrii forului de conducere al FR de Handbal au luat o măsură importantă în ceea ce îi privește pe antrenorii străini. Aceștia vor putea fi înscriși în raportul de joc doar dacă au licența Master Coach. Așadar, după ce FRH a introdus criterii de valoare pentru transferul jucătorilor străini, va recurge la o astfel de măsură și în privința tehnicienilor. Mai mult, echipele din Liga Națională vor fi obligate să aibă cel puțin un antrenor de cetățenie română înscris pe raportul de joc.

  • Începând cu sezonul competițional 2020-2021, este obligatorie prezența pe bancă a cel puțin unui antrenor licențiat Master Coach sau Pro License, pentru fiecare echipă națională de seniori calificată la un turneu final.
  • Începând cu sezonul competițional 2020-2021, echipele care vor participa în Liga Campionilor (toate fazele) au obligația de a avea pe bancă cel puțin un antrenor licențiat Master Coach sau Pro License

O altă măsură privește direct cluburile din Liga Națională. Începând cu sezonul 2020-2021, fiecare echipă va fi obligată să folosească un sportiv sub 23 de ani minimum 30 de minute de joc. Regula vine ca o completare la o altă decizie luată în 2018. Mai exact, cluburile să aibă în teren un sportiv U21 minimum 10 minute la un meci în Liga Națională. S-a dorit astfel să se asigure continuitatea sportivului măcar până la 23 de ani, când teoretic ar putea fi asimilat ca o certitudine.

Nu în ultimul rând, o măsură îi privește direct pe arbitri. FRH a hotărât să înființeze o Comisie de Analiză Video, în cadrul căreia să fie analizate prestațiile arbitrilor la sesizarea cluburilor. Astfel, pentru o taxă de 1.000 de lei, fiecare club din Liga Națională va putea să înainteze un memoriu în termen de 48 de ore, cu privire la modul cum afost arbitrate. Soluționarea cazurilor se va face în maximum 14 zile. Regula se aplică și la Diviza A – taxă de 500 de lei și juniori – taxă 300 de lei.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup