Sandu Iacob a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei HC Dobrogea Sud Constanța. „Sunt ca un balon de gaz care se ridică spre cer pentru a vedea priveliștea, mă simt senzațional în acest moment”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
Sandu Iacob a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei HC Dobrogea Sud Constanța.

Sandu Iacob tocmai a pus punct final primei acțiuni ca antrenor al naționalei de tineret (U20), iar de la începutul acestei săptămâni și-a început activitatea ca „principal” la HC Dobrogea Sud Constanța, una din echipele cu greutate din Liga Națională de handbal masculin.

„Sunt ca un balon de gaz care se ridică spre cer pentru a vedea priveliștea, mă simt senzațional în acest moment. Aș vrea să fie un moment pe care să-l opresc. Dacă este să descriem fericirea, cam așa ar arăta, pentru mine cel puțin”, a declarat Sandu Iacob în postură de antrenor la Constanța, în cadrul unei conferințe de presă.

„Am venit la Constanța cu gândul de a îmbunătăți nivelul pentru că echipa se află pe un loc pe care nu l-am anticipat la începutul sezonului (n.r. – locul 9 în Liga Națională după 8 etape) și lucrul acesta ne motivează. Îmi doresc să cunosc grupul cât mai repede, îmi doresc să le transmit băieților tot pozitivismul pe care îl am, pentru a reuși să câștigăm meciuri. Acesta este scopul nostru final”, a mai spus Sandu Iacob.

Rudi Stănescu, președintele echipei, a susținut că așteaptă de la noul antrenor să aducă un suflu nou și să readucă în cel mai scurt timp HCDS între primele patru formații în Liga Națională: „Sandu Iacob este un antrenor tânăr, un antrenor ambițios, sunt convins că se va plia foarte bine pe structura echipei noastre. Sunt convins că nu este absolut nimic pierdut, sistemul competițional ne permite să jucăm finala, să câștigăm titlul, chiar dacă nu suntem pe locul 1 la sfârșitul sezonului regulat. Cu un suflu nou pe care el îl va aduce, echipa își poate reveni și juca din ce în ce mai bine, putem câștiga meci de meci și să urcăm în primele 3-4 locuri ale clasamentului cât mai repede”.

Sandu Iacob va debuta oficial pe banca HC Dobrogea Sud Constanța sâmbătă, într-un meci pe teren propriu cu CSM Făgăraș.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Pe aceeași temă
Iulia Albu a umilit-o în ultimul hal pe Adelina Pestriţu! I-a reproşat lui Vârciu, în faţa tuturor
Iulia Albu a umilit-o în ultimul hal pe Adelina Pestriţu! I-a reproşat lui Vârciu, în faţa tuturor
Novak Djokovici, exclus de la turneele majore: Anunţul francezilor îl interzice şi la French Open
Novak Djokovici, exclus de la turneele majore: Anunţul francezilor îl interzice şi la French Open
Cât de utile sunt antiviralele pentru tratarea infecţiilor cu coronavirus
Cât de utile sunt antiviralele pentru tratarea infecţiilor cu coronavirus
După Mbappe și Haaland, încă un star a fost refuzat de Barca! Putea fi adus cu 18 milioane, iar acum se cer 80 pentru el
După Mbappe și Haaland, încă un star a fost refuzat de Barca! Putea fi adus cu 18 milioane, iar acum…
E CUTREMUR! Anamaria Prodan a publicat imaginile necenzurate
E CUTREMUR! Anamaria Prodan a publicat imaginile necenzurate
Filmul complet al accidentului în care Raisa a fost ucisă de mașina de poliție! Se vede clar!
Filmul complet al accidentului în care Raisa a fost ucisă de mașina de poliție! Se vede clar!
Loredana Groza s-a pozat cum nu a mai făcut-o până acum. Cum arată la 51 de ani
Loredana Groza s-a pozat cum nu a mai făcut-o până acum. Cum arată la 51 de ani
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Lidl: Două dispozitive, pentru birou și acasă, disponibile în această săptămână
Lidl: Două dispozitive, pentru birou și acasă, disponibile în această săptămână
BOMBĂ! Gina Pistol și Smiley s-au despărțit din cauza Anei Baniciu?! Când s-a întâmplat și cum a reacționat Gina după ce a afla
BOMBĂ! Gina Pistol și Smiley s-au despărțit din cauza Anei Baniciu?! Când s-a întâmplat și cum a reacționat Gina după…
S-a anunțat marele cutremur! Când va fi seismul de peste 7 grade în România
S-a anunțat marele cutremur! Când va fi seismul de peste 7 grade în România
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Cum scazi febra de la COVID natural. Remedii pe care să le aplici acasă
Cum scazi febra de la COVID natural. Remedii pe care să le aplici acasă
Unde se grăbea polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa, pe o trecere de pietoni din București. Lucian Bode a adus clarificări
Unde se grăbea polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa, pe o trecere de pietoni din București. Lucian Bode a…
Un adolescent vorbea online cu o tânără. Peste un timp, părinții lui s-au trezit cu „SMURD-ul” la ușă
Un adolescent vorbea online cu o tânără. Peste un timp, părinții lui s-au trezit cu „SMURD-ul” la ușă
Prinţul Harry solicită protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie
Prinţul Harry solicită protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie
BANCUL ZILEI – Pofte vinovate în miez de noapte: “Dragă, așa aș vrea să fac amor cu tine chiar acum!”
BANCUL ZILEI – Pofte vinovate în miez de noapte: “Dragă, așa aș vrea să fac amor cu tine chiar acum!”
Metoda „cabana”, ultima găselniţă a ţeparilor „de meserie”. Cum acţionează infractorii
Metoda „cabana”, ultima găselniţă a ţeparilor „de meserie”. Cum acţionează infractorii
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de români pentru a nu plăti amenzi usturătoare
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de…
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ban!”
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ban!”
Anamaria Prodan, o nouă replică dură pentru Laurențiu Reghecampf și amanta sa. Ce a spus despre Corina Caciuc: ”Spălată e ca nouă”
Anamaria Prodan, o nouă replică dură pentru Laurențiu Reghecampf și amanta sa. Ce a spus despre Corina Caciuc: ”Spălată e…
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Nimeni nu se aștepta ca aceasta să fie cea mai IEFTINĂ Dacia în 2022
Nimeni nu se aștepta ca aceasta să fie cea mai IEFTINĂ Dacia în 2022
FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la 66 de ani!
FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la 66 de ani!
FOTO. Transformarea spectaculoasă a Minodorei! Cum arată în costum de baie, după ce a slăbit 40 de kilograme
FOTO. Transformarea spectaculoasă a Minodorei! Cum arată în costum de baie, după ce a slăbit 40 de kilograme