S-a stins din viață o sportivă „monument” în Brașov! „Era un nr. 10 clar. Pasa foarte bine pe la spate, peste umăr, angaja foarte frumos, dădea și goluri, avea o viziune mare asupra jocului”

Handbalul brașovean a avut o săptămână foarte tristă. Irene Oancea, una dintre cele mai mari jucătoare ale orașului din toate timpurile, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. Printre altele, fostul coordonator de joc a fost vicecampioană mondială în 1973 și a fost semifinalistă cu Rulmentul Brașov în Cupa Campionilor Europeni (1982).

Mai bine de 20 de ani, Irene Oancea a evoluat la aceeași echipă, Rulmentul Brașov, cu care a fost inclusiv în liga secundă, dar cu care a câștigat și titlul de campioană în 1981. Aproximativ 10 ani, fosta handbalistă a lucrat sub comanda lui Remus Drăgănescu, antrenor la clubul brașovean.

„A fost o sportivă exemplară, cu o corectitudine de sportivă și de om deosebită. Nu știu dacă în perioada în care am lucrat cu ea a întârziat vreodată la un antrenament. Singura dată când s-a întâmplat asta a fost în ziua în care s-a lăsat de handbal. Cred că avea aproape 40 de ani. Înainte, o rugasem foarte mult să reziste până la terminarea anului competițional, pentru că în sezonul respectiv Ribana (n.r. fiica handbalistei) ajungea la finalul perioadei de juniorat. I-am spus că este un moment unic în viață, ca mama să schimbe tricoul cu fiica, iar până la terminarea sezonului mai erau vreo două luni. După vreo 15-20 de minute de întârziere, Irene a apărut plângând la antrenament (n.r. interlocurorul este vizibil emoționat)… Am întrebat-o ce s-a întâmplat? Mi-a spus că se lasă de handbal. >, a venit replica mea. I-a spus apoi să se liniștească, să rămână la final, iar la vară să facem o sărbătoare, să-i ofere mai departe și tricoul Ribanei, care și ea era o fată talentată, aflată la lotul de junioare la vremea respectivă. Poziția ei a fost însă fermă, argumentând cu faptul că fiecare trebuie să aibă propriul drum”, ne-a relatat Remus Drăgănescu.

Fostul vicepreședinte al FR de Handbal a precizat apoi: „După ce s-a retras din activitate ca jucătoare, Irene a rămas la echipă, a fost un fel de organaizator. A fost foarte apreciată și a rămas la Rulmentul până când a putut. Cu siguranță a fost una dintre cele mai bune handbaliste ale Brașovuluii din toate timpurile, un nr. 10 clar. Era un coordonator din inter, nu era coordonatorul din centru cum se procedează acum, pasa foarte bine, pe la spate peste umăr, angaja foarte frumos, dădea și goluri, avea o viziune asupra jocului. În același timp, a fost o foarte bună colaboratoare, era prietenă cu toate jucătoarele. În concluzie, a fost un om adevărat, nu a creat niciodată probleme”.

Cu Irene Oancea în teren, Brașovul a cucerit primul titlu din istoria orașului la handbal (1981), iar în sezonul imediat următor a jucat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (actuala Champions League), echipa fiind eliminată de Radnicki Belgrad pentru un gol diferență după dubla manșă.

Remus Drăgănescu a mai precizat faptul că Irene Oancea ar merita un bust în Brașov: „A fost un monument al sportului din Brașov și ar merita așa ceva. Nu știu unde, la Muzeul Olimpic, la Sala Sporturilor, dar trebuie să rămână în rămână în istoria sportuluio din Brașov”.