S-a declanșat „nebunia” și în Liga Florilor! Două formații nu pot ajunge la turneul Federației Române de Handbal de la Ploiești pentru că au mai multe cazuri de Covid-19 + Vor fi sancționate cu meciuri pierdute la „masa verde”

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Startul noului sezon al Ligii Florilor se dă, în sfârșit, miercuri (14 octombrie), la Ploiești, acolo unde Federația Română de Handbal a chemat toate cele 16 echipe pentru a susține jocurile din prima etapă. HC Zalău și nou-promovata Crișul Chișineu-Criș au anunțat că nu se pot prezenta, după ce au înregistrat mai multe cazuri de Covid-19 în lot.

HC Zalău a avut 10 cazuri de Covid-19, iar Crișul Chișineu-Criș, cinci, astfel că sunt în imposibilitatea de a veni la Ploiești pentru prima etapă în Liga Florilor

Liga Florilor este ultimul campionat important din Europa la feminin care începe sezonul 2020-2021. În Franța s-au jucat deja 4 etape, în Germania – 5, în Norvegia – 6, în Ungaria, Rusia și Danemarca – 7. Toate meciurile, atâtea cât s-au putut disputa, s-au jucat sub formă de etape săptămânale. Iar acolo unde virusul Covid-19 a afectat anumite echipe, jocurile au fost amânate.

Întrecerera feminină din România se joacă deocamdată, la fel ca și la masculin, sub formă de turnee, toate cele 16 echipe fiind adunate în același loc. Pentru că SCM Rm. Vâlcea și CSM București sunt în plină competiție în Liga Campionilor, Federația a programat acum doar o singură etapă. Dar HC Zalău și Crișul Chișineu-Criș au fost nevoie să declare „forfait” după ce au avut mai multe cazuri de Covid-19 în această perioadă.

La Zalău, antrenorul Gheorghe Tadici a avut chiar nevoie de spitalizare, în timp ce alte 10 jucătoare au fost testate pozitiv. Crișul-Chișineu Criș, echipă care ar fi trebuit să se bucure de primul meci în Liga Florilor, a avut la rândul ei cinci handbaliste cu teste pozitive, astfel că a decis să nu facă deplasarea. Nici nu ar fi avut motive să călătorească peste 500 de kilometri până la Ploiești, să plătească astfel o sumă semnificativă, pentru a juca un meci cu U Cluj, pe care l-ar fi pierdut oricum în condițiile date.

Atât HC Zalău, cât și Crișul Chișineu-Criș vor pierde meciurile din prima etapă la „masa verde”, cu Minaur Baia Mare, respectiv U Cluj. CSM Bacău, CSM Botoșani și CSM Focșani au „experimentat” deja aceste sancțiuni la masculin.

Este inuman, inacceptabil, peste normele sănătății ca federația să te sancționeze că te-ai îmbolnăvit, că nu poți merge să joci un meci. Nu este numai cazul nostru, ci în această situație au fost deja CSM Bacău, CSM Botoșani și CSM Focșani. În loc să te ajute, federația de apasă și te scufundă!”, a fost mesajul lui Gheorghe Tadici în urmă cu câteva zile.

În această pandemie de coronavirus absolut orice este posibil în Ligile Naționale. Inclusiv ca CSM București și SCM Rm. Vâlcea, care în mod normal sunt marile favorite la câștigarea titlului în Liga Florilor, să nu termine nici pe podium! La următorul turneu 29 octombrie – 3 noiembrie sunt programate nu mai puțin de patru etape, iar dacă vreo echipă va avea neșansa de a înregistra multe cazuri de Covid-19, atunci va pierde patru jocuri dintr-un foc cu 10-0! După regulament nu se mai poate vorbi despre performanță sportivă, ci în primul rând despre cine rezistă mai bine în această pandemie sanitară.

Etapa 1

Rapid – CSM Slatina, miercuri ora 10:15

CSM Galați – Gloria Bistrița, miercuri, ora 13:00

HC Zalău – Minaur Baia Mare anulat

Gloria Buzău – CSM București, miercuri, ora 18:30

ACS Crișul Chișineu-Criș – CSU Cluj Napoca anulat

Dacia Mioveni – Măgura Cisnădie, joi, ora 13:00

Activ Ploiești – Dunărea Brăila, joi, ora 15:45

SCM Craiova – SCM Rm. Vâlcea, joi, ora 18:30

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen