România – Polonia 33-29!

Învingătoare în meciul de debut al preliminariilor CE 2010, 35-29 în Turcia, naționala masculină poate da azi lovitura! Absent de marcă din angrenajul echipei tricolore din cauza unei rupturi musculare, Laurențiu Toma prefațează partida cu leșii. „Simt că-i batem! Sunt o forță, practică un handbal de calitate, dar am încredere în băieți", spune constănțeanul care a eliminat, cu HCM, în turul doi al Cupei Cupelor, echipa poloneză Vive Kielce, formație antrenată chiar de selecționerul vicecampioanei mondiale, Daniel Wenta. „Le-am luat pulsul și acum doi ani, în trei meciuri amicale cu naționala, jucate chiar în Polonia. Un joc s-a terminat la egalitate, iar în celelalte două abia ne-au bătut, deși erau cu prima echipă. Sunt buni, dar nu invincibili", completează Toma. Polonia tratează cu respect România. Față de meciul cu Munte­negru, pe care l-a câștigat la zece goluri, scor 30-20, Wenta a mai adus încă două întăriri din Bundesliga: Michal Jurecki (Lubbecke) și Krysztof Lijewsky (Hamburg). Pentru a păstra șanse de calificare la turneul final, naționala României nu trebuie să facă pași greșiți pe teren propriu.
România - Polonia 33-29!

Învingătoare în meciul de debut al preliminariilor CE 2010, 35-29 în Turcia, naționala masculină poate da azi lovitura!
Absent de marcă din angrenajul echipei tricolore din cauza unei rupturi musculare, Laurențiu Toma prefațează partida cu leșii.

„Simt că-i batem! Sunt o forță, practică un handbal de calitate, dar am încredere în băieți”, spune constănțeanul care a eliminat, cu HCM, în turul doi al Cupei Cupelor, echipa poloneză Vive Kielce, formație antrenată chiar de selecționerul vicecampioanei mondiale, Daniel Wenta.

„Le-am luat pulsul și acum doi ani, în trei meciuri amicale cu naționala, jucate chiar în Polonia. Un joc s-a terminat la egalitate, iar în celelalte două abia ne-au bătut, deși erau cu prima echipă. Sunt buni, dar nu invincibili”, completează Toma.

Polonia tratează cu respect România. Față de meciul cu Munte­negru, pe care l-a câștigat la zece goluri, scor 30-20, Wenta a mai adus încă două întăriri din Bundesliga: Michal Jurecki (Lubbecke) și Krysztof Lijewsky (Hamburg). Pentru a păstra șanse de calificare la turneul final, naționala României nu trebuie să facă pași greșiți pe teren propriu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]