Robert Licu îl acuză pe Alexandru Dedu pentru că a prezentat abia acum contractul cu Dacia, pentru a-și crește cota de încredere înainte de alegeri. „Le ofer posibilitatea celor care au încheiat respectivul parteneriat să publice data la care a fost semnat”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
Robert Licu îl acuză pe Alexandru Dedu pentru că a prezentat abia acum contractul cu Dacia, pentru a-și crește cota de încredere înainte de alegeri.

Robert Licu, unul dintre candidații la funcția de președinte al Federației Române de Handbal, a avut o opinie tranșantă după ce forul de specialitate a fost implicat în două acțiuni în ultimele zile, o consfătuire a arbitrilor și prezentarea parteneriatului cu Dacia.

„Avantajul celui aflat la putere a ieșit la suprafață în ultimele zile. O consfătuire a arbitrilor a fost programată chiar înaintea alegerilor de la FRH, în timpul sezonului competițional. Doar că a apărut un scurt circuit. Nu e pentru cine se pregătește (Alexandru Dedu), ci pentru cine se nimerește (Narcisa Lecușanu a fost și ea prezentă, ținând și o alocuțiune despre alegeri). Inutil să spunem că mulți dintre cei prezenți în respectiva adunare au drept de vot. Fairplay-ul și transparență clamate de atâtea ori au fost uitate”, și-a început „alocuțiunea” Robert Licu.

Fostul internațional român s-a arătat apoi foarte intrigat de faptul că Federația Română de Handbal a anunțat parteneriatul cu Dacia cu doar câteva zile înainte de alegeri, mai ales că mașinile puse la dispoziție de sponsor sunt folosite încă din 2017.

„Reversul medaliei. Deși mașinile unei firme celebre nu doar în România, Dacia Renault, erau folosite de ceva vreme de angajații FRH, contractul a fost adus la cunoștința opiniei publice de abia acum. Cumva, pentru a crește cota de încredere și pentru a-l ajuta pe cel care are, vremelnic, pâinea și cuțitul în mâini. Nu e o practică nouă pe malul Dâmboviței, cu siguranță, nici prin alte părți. Astfel de comportamente spun multe despre caracterul fiecăruia în parte.

O greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Promisiunile aruncate și nerespectate, însă, te trag în jos ca un bolovan legat de picior. Obligat de situație, scoți în față ce poți.

Ca punct final al transparenței, le ofer posibilitatea celor care au încheiat respectivul parteneriat să publice data la care a fost semnat. Chit că normalitatea spune că informația să fie completă: perioadă, sumă, obligațiile părților, tot. De aceea se și numește parteneriat. O înțelegere. Nimeni nu ascunde nimic. Transparență. Pentru binele handbalului românesc și pentru fairplay”, a comentat Robert Licu.

Președintele în exercițiu, Alexandru Dedu, a dat în urmă cu 2 zile un răspuns pe această temă, de ce a fost anunțat abia acum parteneriatul cu Dacia, în condițiile în care însemnele sponsorului sunt folosite încă de la sfârșitul lunii noiembrie: „FRH a dorit să marcheze semnarea contractului încă de la inceputul lunii decembrie. Acest lucru a fost imposibil deorece toată luna decembrie a fost ocupată cu un eveniment foarte important al Partenerului: lansarea Noului Duster. Am înțeles acest lucru și am stabilit să facem conferință de presă atunci când partenerul hotărăște momentul oportun iar toate mașinile sunt la dispoziția noastră și colantate cu însemnele celor 2 entități. Acest lucru s-a întâmplat ieri, iar astăzi am celebrat acest eveniment important pentru Handbal. Decizia a fost 100% a Partenerului nostru. Lucru care putea și poate fi verificat printr-un telefon sau adresă către Dacia. Asta în cazul în care eram întrebați și nu eram crezuți. Sunt în schimb flatat fiindcă se consideră că eu pot face calendarul unui colos ca Dacia Renault!”.

  • Alexandru Dedu va fi prezent joi, de la ora 14:00, în studioul ProSport (LIVE pe www.prosport.ro și pe Pagina de Facebook ProSport), și va avea ocazia să vorbească despre programul cu care speră să câștige alegerile din 14 februarie, dar și despre temele actuale din ultimele zile.
  • Pe lângă încercarea de a stat de vorbă cu cei trei candidați la funcția de președinte al Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, Narcisa Lecușanu și Robert Licu (enumerați în ordine alfabetică), ProSport va prezenta de azi și până duminică interviuri cu toți cei 5 candidați pentru funcțiile de vicepreședinte, adică Sorin Dinu, Daniel Georgescu, Rudi Stănescu (enumerați în ordine alfabetică, sectorul masculin), respectiv Steluța Luca, Mariana Tîrcă (sectorul feminin). Deschiderea va fi făcută cu Daniel Georgescu, vicepreședinte în funcție.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Pe aceeași temă
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Raed Arafat, lăsat cu gura căscată de o întrebare privind restricţiile: „Certificat verde unde?!“ VIDEO
Raed Arafat, lăsat cu gura căscată de o întrebare privind restricţiile: „Certificat verde unde?!“ VIDEO
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai mare”
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai…
Rico Verhoeven este de neoprit! L-a învins pe Jamal cu un ochi închis după ce a încasat o lovitură dură! Imagini cu impact emoțional
Rico Verhoeven este de neoprit! L-a învins pe Jamal cu un ochi închis după ce a încasat o lovitură dură!…
Skoda elimină din gamă un model foarte apreciat de familiști. Fanii mărcii sunt revoltați
Skoda elimină din gamă un model foarte apreciat de familiști. Fanii mărcii sunt revoltați
Amanta lui Reghe, anunţul care o va înfuria rău pe Anamaria Prodan
Amanta lui Reghe, anunţul care o va înfuria rău pe Anamaria Prodan
Se întâmplă în aceste momente în România! Medicii au făcut anunțul!
Se întâmplă în aceste momente în România! Medicii au făcut anunțul!
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou
Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda
Anamaria Prodan și-a făcut fiul să plângă cu ce a spus despre Reghecampf!Totul s-a întâmplat în public, oamenii au rămas înmărmuriți
Anamaria Prodan și-a făcut fiul să plângă cu ce a spus despre Reghecampf!Totul s-a întâmplat în public, oamenii au rămas…
Vine al treilea Război Mondial!? Europa se zguduie din temelii: Ne vom apăra cu toate armele
Vine al treilea Război Mondial!? Europa se zguduie din temelii: Ne vom apăra cu toate armele
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep să acorde bonusuri consistente la angajare pentru specialiştii seniori, mai greu de găsit pe piaţă, în timp ce în fabrici şi în supermarketuri bonusurile de prezenţă au devenit o normalitate
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep…
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
O echipă Observator s-a întors la secţia ATI de la Marius Nasta, la o săptămână după ce a filmat imagini de coşmar. Câţi pacienţi mai sunt în viaţă astăzi
O echipă Observator s-a întors la secţia ATI de la Marius Nasta, la o săptămână după ce a filmat imagini…
Ce criptomonede deține Elon Musk și de ce are o afinitate pentru dogecoin
Ce criptomonede deține Elon Musk și de ce are o afinitate pentru dogecoin
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operaţiune cu sute de membri ai trupelor speciale şi 22 de elicoptere
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Noi detalii despre momentul tragic în care Alec Baldwin a împuşcat-o pe Halyna Hutchins. Ce s-a întâmplat de fapt
Noi detalii despre momentul tragic în care Alec Baldwin a împuşcat-o pe Halyna Hutchins. Ce s-a întâmplat de fapt
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Carmen de la Sălciua, acuzată că a spart casa unei femei! Declarații exclusive de la cea înșelată:
Carmen de la Sălciua, acuzată că a spart casa unei femei! Declarații exclusive de la cea înșelată: "Mi-a spus să-i…
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Șoferii sunt revoltați: După lărgirea DN7 la patru benzi au apărut limite de viteză de 50 km/h. Ce spune CNAIR
Șoferii sunt revoltați: După lărgirea DN7 la patru benzi au apărut limite de viteză de 50 km/h. Ce spune CNAIR
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy