Rita Borbas a plecat de la Oltchim și a semnat cu Debrecen

Pivotul Rita Borbas și-a reziliat contractul cu Oltchim Rm. Vâlcea și a semnat până în iunie 2009 cu echipa maghiară Debrecen, la care activează și românca Daniela Crap. Adusă la Vâlcea la recomandarea fostul
Rita Borbas a plecat de la Oltchim și a semnat cu Debrecen

Pivotul  Rita Borbas și-a reziliat contractul cu Oltchim Rm. Vâlcea și a semnat până în iunie 2011 cu echipa maghiară Debrecen, la care activează și românca Daniela Crap. Adusă la Vâlcea la recomandarea fostului antrenor, Gheorghe Tadici, Borbas a stat doar un sezon la Oltchim, perioadă în care a fost mai tot timpul rezerva internaționalei românce Oana Manea.  „În primul rând, mi-a fost dor de casă și am vrut să mă întorc în Ungaria, iar la Debrecen a fost cea mai bună oportunitate, ne-am înțeles în toate privințele. Cei de la Vâlcea au fost foarte corecți cu mine, am reziliat de comun acord contractul și astfel am avut drum liber spre Debrecen. Am luat o decizie bună în urmă cu un an, când am plecat de la Dunaffer pentru a veni la Oltchim, unde am trăit o experiență interesantă. Am amintiri frumoase de la Vâlcea, în special meciurile de Liga Campionilor” a spus Rita Borbas.

Adi Georgescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]