Revine Minaur, dispare Steaua?

Retrogradată pentru prima dată în istorie în eșalonul secund al handbalului românesc, Minaur Baia Mare s-ar putea reîntoarce în Liga Națională mai repede decât s-ar fi așteptat, chiar din această toamnă.
Revine Minaur, dispare Steaua?

Retrogradată pentru prima dată în istorie în eșalonul secund al
handbalului românesc, Minaur Baia Mare s-ar putea reîntoarce în
Liga Națională mai repede decât s-ar fi așteptat, chiar din această
toamnă.

Handbalul românesc traversează o perioadă critică, mai multe
cluburi din prima ligă neavând certitudinea că pot continua și din
toamnă. Nu mai puțin de trei grupări din Liga Națională masculină,
Steaua, UCM Reșița și Petrolul Teleajen, au probleme mari și cu
înscrierea, astfel că oamenii din lumea handbalului au analizat
ieri toate posibilitățile în cazul în care vreuna va fi obligată să
declare forfait. Și au ajuns la concluzia ca Minaur, locul 13 în
ultima ediție de campionat, să rămână în primul eșalon, fără a mai
fi organizat niciun baraj. Dacă toate cele trei grupări cu probleme
vor fi nevoite să spună adio, atunci Liga Națională va reveni încă
din toamnă la formatul cu 12 echipe, deși pasul a fost prevăzut
pentru sezonul 2012-2013. „Probabil că la înscriere nu vor fi
probleme, cluburile trebuie să depună doar o cerere. Delicat va fi
însă atunci când vor trebui să-și adune banii”, ne-a declarat
Cristian Gațu.

Interes
minim pentru handbal

Altfel, președintele FRH a taxat dur cluburile care au lipsit ieri
de la Adunarea Generală (n.r. – au fost doar 70 de membri din 185
așteptați), propunând pe viitor să se ajungă chiar la dezafilierea
cluburilor care vor acumula două absențe. „Acesta este interesul
lor pentru handbal. Numai când trebuie să-l voteze pe X sau pe Y
vin cu autobuzele”, a punctat Gațu. Din lipsă de cvorum, Adunarea
Generală a fost reprogramată pentru azi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro