Reacția lui Tomas Ryde după un meci prost al României cu Kazakhstan: „Am încercat să iau decizii inteligente atunci când am alcătuit echipa”. Tricolorele au irosit 27 de mingi ușoare în atac

Redactor:
Marius Hutu
Reacția lui Tomas Ryde după un meci prost al României cu Kazakhstan: „Am încercat să iau decizii inteligente atunci când am alcătuit echipa”. Tricolorele au irosit 27 de mingi ușoare în atac
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a făcut un meci foarte slab cu Kazakhstan, 22-20, astfel că semnele de întrebare în privința jocului, lotului, potențialului la Campionatul Mondial de la Kumamoto se întețesc. Inclusiv selecționerul Tomas Ryde a admis că s-a jucat prost cu adversara din lumea a treia.

Meciul a devenit mult mai greu decât mă aşteptam, portarul a început să scoată mingi, dar sunt fericit că am câştigat meciul. Să ne concentrăm asupra partidei următoare”, a declarat Ryde. Selecționerul a spus că a menajat-o pe Neagu pentru întâlnirea cu Muntenegru de mâine, de la ora 8:00.

Am menajat-o pe Cristina pentru meciul de mâine. Am încercat să iau decizii inteligente atunci când am alcătuit echipa. Am avut o mulţime de ocazii şi nu am reuşit să le concretizăm. Extremele au făcut şi lucruri bune. Nu am putut să blocăm aruncările de la şold ale adversarilor. Asta trebuie să rezolvăm pentru meciul de mâine”, a mai spus Ryde.

România a ratat nu mai puțin de 13 situații clare cu Kazakhstan, având în același timp 14 greșeli în atac. Cu 27 de mingi irosite cu seninătate, tricolorele au fost foarte jos ca nivel azi, aproape de Kazakhstan!

Tomas Ryde a vorbit și despre partida cu Muntenegru care urmează:

„Va fi un meci greu. Sunt multe jucătoare care se cunosc între ele, iar antrenorii Muntenegrului, la rândul lor cunosc bine jucătoarele noastre. Sper să putem aborda jocul într-o formă bună mâine. Muntenegru joacă după stilul celor de la Buducnost. Cristina Neagu cunoaște foarte bine acest stil, așa că ne cunoaștem bine unii pe ceilalți”.

În tabăra muntenegreană activează Klikovac și Grbic, jucătoare legitimate la CSM București. De asemenea, Mehmedovic și Radicevic au fost anul trecut în tabăra bucureșteană. Dar, și mai important, pe banca adversarilor va fi Adi Vasile, actualul antrenor principal de la CSM. El este secundul lui Per Johansson, care a fost cu CSM de două ori în Final Four, în 2017 și 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…