Reacția Federației Române, după ce IHF a decis ca turneul preolimpic să se joace în Danemarca: „Am avut cel mai bun dosar și îndeplineam toate condițiile!”

Redactor:
Adina Oșan
Reacția Federației Române, după ce IHF a decis ca turneul preolimpic să se joace în Danemarca:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Handbal a anunțat, miercuri seară, că pentru turneul preolimpic 2 la care va evolua și naționala României și care va fi organizat în Danemarca, forul național avea „cel mai bun dosar” de candidatură și își exprimă „public nemulțumirea” pentru alegerea făcută de IHF.

Potrivit unui comunicat al FRH, de miercuri seară, condițiile necesare organizării unui astfel de turneu erau îndeplinite „cu prisosință” de forul național.

„Federația Română de Handbal își exprimă dezamăgirea față de decizia Federației Internaționale de Handbal (IHF) privind alegerea țării care va organiza turneul de calificare la Jocurile Olimpice din 2016, grupa a II-a. FRH consideră că România avea cel mai bun dosar pentru această candidatură, îndeplinind cu prisosință toate condițiile necesare organizării unui astfel de turneu, conform regulamentelor IHF”, se arată în comunicat.

De asemenea, FRH consideră că performanțele sportive ale naționalei României la Campionatul Mondial din Danemarca – medalie de bronz – „ar fi îndreptățit țara noastră să obțină această candidatură”.

Suntem surprinși de faptul că niciuna dintre țările clasate pe locurile 2-4 (Olanda, România, Polonia – n.r.) la Campionatul Mondial nu au primit acest drept, organizarea fiind acordată unor țări cu performanțe sportive inferioare. Federația Română de Handbal își exprimă astfel public nemulțumirea față de decizia Comitetului Executiv al IHF”, se mai arată în documentul citat.

Naționala de handbal feminin a României a câștigat, duminică, medaliile de bronz la Campionatul Mondial din Danemarca, fiind calificată și la unul din cele trei turnee preolimpice.

Tricolorele vor evolua în turneul preolimpic 2, cu Danemarca, Muntenegru și Uruguay, în Danemarca, cel mai probabil la Herning, între 17-20 martie 2016.

Primele două clasate din fiecare din cele trei turnee preolimpice se vor califica la JO din 2016.

Ultima participare a naționalei feminine la JO a fost la ediția din 2008.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele