Primul interviu oferit de selecționerul francez al naționalei masculine. Gaudin: „Obiectivul meu este ca România să redevină o forță”

Redactor:
Marius Hutu
Primul interviu oferit de selecționerul francez al naționalei masculine. Gaudin:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Christian Gaudin, actualul antrenor al formației St. Raphael din prima ligă franceză, va încerca să califice naționala României la Campionatul Mondial din Qatar (2015). Prima reprezentativă trebuie să depășească însă Suedia într-o dublă manșă

Umilită de Finlanda, bătută frecvent în toate preliminariile din ultimii ani și rămasă acasă în perioada turneelor finale, naționala de handbal masculin a decis să schimbe „macazul”. Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a decis că e timpul ca prima reprezentativă să fie antrenată de un tehnician străin, după experiența ultimilor ani (n.r. ultimii trei ani), când nici Vasile Stângă, nici Eliodor Voica nu au reușit să-și impună stilul și să transforme echipa într-una care să conteze pe plan internațional. Astfel, FRH a ajuns la soluția aducerii unui antrenor francez, Christian Gaudin, actualul „principal” de la St. Raphael, una din grupările de Top 6 din „Hexagon”. În vârstă de 47 de ani, noul selecționer al României vine la comandă ajutat de un CV impresionant, cel puțin ca fost jucător. Gaudin, portar în timpul activității sale ca sportiv, a făcut parte din primele generații de aur ale Franței care au cucerit titlurile mondiale din 1995 și 2001. La primul titlu, acesta a fost coleg cu Richardson, Stoecklin, Lathoud sau Mahe, în timp ce la trofeul cucerit din 2001 a pus umărul alături de handbaliști precum Dinart, frații Gilles, Omeyer sau Narcisse.

Christian Gaudin a fost contactat pentru a prelua naționala României chiar de Alexandru Dedu, cei doi devenind prieteni în perioada în care au fost coechipieri la Istres. „Nu l-a sunat marți, când a și fost anunțat selecționerul României, ci au vorbit de ceva timp. De altfel, Christian a avut timp să se pună la curent și cu jucătorii din România, pe cei de la HCM Constanța îi știe foarte bine după ce i-a urmărit la meciurile din Cupa EHF cu Chambery, atât în țară, cât și aici, în Franța”, a declarat, pentru ProSport, Rareș Fortuneanu, cel care i-a fost elev în ultimii ani la St. Raphael.

Christian Gaudin va sta pe banca României la meciurile cu Suedia, apoi discuțiile vor fi reluate

Gaudin: „Nu aș fi venit dacă nu aș fi crezut în șansele de calificare la Mondiale”

La numai două zile după ce Alexandru Dedu a oficializat numele noului selecționer, ProSport a stat de vorbă cu antrenorul care va sta pe banca României la meciurile cu Suedia (7-14 iunie), în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2015. Christian Gaudin a răspuns cu amabilitate întrebărilor adresate de ProSport

Ce știți despre handbalul românesc în acest moment?
România este o mare națiune în handbal, are tradiție, istorie, are foarte multă calitate. Este adevărat că în acest moment, România a rămas puțin în urmă, din motive politice, în primul rând. Calitatea și potențialul este însă acolo. Am avut dueluri frumoase în trecut cu reprezentativa țării voastre, Franța este o națiune experimentată, cu o mare tradiție, însă pot spune că am învățat câte ceva de la echipa României.

V-a surprins oferta venită din partea Federației Române de Handbal?
Oferta venită din partea președintelui Federației Române de Handbal, care îmi este și prieten, a fost o surpriză. Mă onorează. Alexandru m-a contactat, am discutat îndelung, am înțeles situația din România și sunt foarte încântat de acest proiect, un proiect pentru următoarea campanie de calificare, dar nu numai. Am jucat alături de el, am jucat și împotriva lui cu naționala Franței. A fost demult…. ’93, ’94… am jucat de mai multe ori. România ne-a și bătut într-un meci la Campionatul Mondial din 1995 pe care l-am câștigat, ne-a durut foarte mult acea înfrângere. Am prieteni români, colegi de generație care au ajuns în campionatul Franței, dar nu numai.

Cum vedeți „dubla” cu Suedia pentru calificarea la Mondiale? Vine într-un moment dificil pentru handbalul românesc…
Vom încerca să ne calificăm, însă timpul este foarte scurt. Nu aș fi venit dacă nu aș fi crezut în șansele de calificare, dar acesta nu este neapărat principalul obiectiv. Trebuie să reconstruim. Cred în acest proiect, cred că România poate redeveni o forță în handbalul mondial. Acesta este obiectivul meu.

Ce jucători români vă plac, din ce ați putut urmări până acum?
Nu îmi place să vorbesc despre jucători individual, nu cred că există handbaliști principali, de bază. Vreau să se știe că fiecare jucător este la fel de important în acest proiect, fiecare jucător are șansa să evolueze, să intre în echipă. Acum, băieții de la Constanța au rezultate foarte bune, sunt pe val și acesta este un plus pentru România

Dar ca și potențial, cum ați caracteriza echipa României?
Jucătorii români au calitate, au valoare, sunt mulți handbaliști buni. Ce cred că trebuie îmbunătățit în primul rând, să fie mai preciși la națională, să fie mai disciplinați în teren pentru a valorifica mai bine potențialul și calitățile.

„Este destul de greu să găsești un antrenor liber, care să se înhame la o muncă grea, la echipa națională a României, în termen atât de scurt. Cu antrenorii cu care am discutat, inclusiv Gaudin, singura noastră dorință este să vedem o altă față e echipei României, o echipă care se bate. De aici, începem să reconstruim. Ă‚sta este primul pas, să începem să ne dorim să facem un pic mai mult”
Alexandru Dedu, președinte FRH

Fortuneanu: „Gaudin este un perfecționist”

Rareș Fortuneanu a lucrat mai multe sezoane sub comanda lui Christian Gaudin. În prezent, fostul internațional urmează cursurile școlii de antrenori din Franța. Foto: Facebook

Christian Gaudin va veni în România săptămâna viitoare, însoțit de Rareș Fortuneanu, care îl va ajuta la „dubla” cu Suedia, iar în 24 mai va fi prezent la Bacău, la meciul Știința – HCM Constanța. Fostul său elev de la St. Raphael i-a făcut și o scurtă caracterizare antrenorului francez. „Este o persoană optimistă, nu suportă să piardă meciurile, are o mentalitate de învingător. La meciurile echipei St. Raphael, Christian Gaudin este foarte energic pe banca tehnică. În Franța este recunoscut ca un model de antrenor autoritar, care impune foarte multă disciplină”, a susținut Rareș Fortuneanu. Fostul internațional român a mai spus că Gaudin își studiază la sânge adversarii: „Este un perfecționist în pregătirea meciurilor și în modul cum își motivează jucătorii”.

Autori: Cezara PARASCHIV și Marius HUȚU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…