Prima plecare de la naționala de handbal după EURO! Costică Buceschi nu mai e antrenor secund. Cine i-a luat locul

Redactor:
Dan Mirea
Prima plecare de la naționala de handbal după EURO! Costică Buceschi nu mai e antrenor secund. Cine i-a luat locul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Începând de azi, Costică Buceschi nu mai face parte din staff-ul naționalei feminine de handbal a României, acolo unde a petrecut 1 an și două luni în funcția de antrenor secund. Locul acestuia a fost ocupat de Horațiu Pașca (36 de ani), antrenorul principal de la CSM Bistrița.

În cadrul unui Consiliu Director, la Federația Română de Handbal, s-a decis ca ambele părți să se despartă pe cale amiabilă, iar locul lui Buceschi să fie luat de Horațiu Pașca, antrenorul lui CSM Bistrița, care a antrenat și Universitatea Jolidon Cluj.

„Vreau să-i mulțumesc lui Costică pentru munca depusă. Profesionismul de care dă dovadă în fiecare zi și rezultatele pe care le-a obținut îl recomandă ca antrenor al oricărei echipe. În același timp. doresc să-i urez bun venit lui Horațiu Pașca. Sunt convins că va fi la înălțimea cerută de una dintre cele mai bune naționale ale lumii și că va contribui din plin la obținerea unei performanțe majore în noul ciclu olimpic”, a declarat președintele FRH, Alexandru Dedu.

Costică Buceschi a petrecut 1 an și două luni în funcția de „secund” al naționalei României, timp în care a colaborat cu „principalii” Tomas Ryde și Martin Ambros.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere

L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul

Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani

ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen