Praful s-a ales de tot

Praful s-a ales de tot
  • Publicat:
  • Actualizat:

Calificată după 14 ani la un Campionat Mondial, naționala masculină a avut o șansă mare de a ajunge în grupele principale. A luat însă norocul în derâdere și va juca în grupa de consolare.

Mobilizare generală în tabăra României înaintea partidei cu Slovacia, întâlnirea decisivă pentru stabilirea celei de-a treia echipe calificate în grupele principale. Obiectivul era clar: concentrare totală, multă mișcare și viteză care să taie jocul slav bazat pe forță. Timp de o repriză, strategia ne-a mers de minune. Montați, tricolorii au anihilat perfect puternicii interi slovaci și au condus permanent: 6-3 (min. 11), 10-6 (18), 13-10 (28) și 13-12 (la pauză).

Nimic însă din ceea ce s-a întâmplat în primele 30 de minute nu avea să prevestească dezastrul din partea a doua. Aspectul jocului s-a schimbat cu 180 de grade. Ca și în meciul cu Ungaria, românii au avut sincope de câteva minute, timp în care au dispărut din joc: în atac, mingea parcă frigea la mâini, iar în apărare orice șut de la linia de 9 metri era gol. Abia după 10 minute am recuperat prima minge în defensivă, însă era deja târziu. Rudimentară, dar entuziastă, Slovacia a luat conducerea pe tabelă și s-a desprins decisiv: 17-15 (38), 23-20 (49) şi 25-21 (52). În disperare de cauză, Omer a cerut time-out. Mai erau patru minute şi trei goluri de recuperat. O minge scăpată din mâini pe contraatac a topit definitiv şansele şi avântul românilor.

 

Gațu a plecat imediat spre țară

După jocul cu Slovacia, președintele FRH, Cristian Gațu, a plecat imediat spre țară, pentru a lua parte la înmormântarea antrenorului Eugen Trofin (78 de ani), decedat în urmă cu două zile la Bușteni. Gațu va conduce până la vamă, de unde va fi preluat de o mașină special trimisă pentru el. Președintele FRH a fost foarte atașat de cel care a condus naționala spre aurul mondial în 1964 și 1970.


Slovacul, peste Rudi

Ratările handbaliştilor noştri l-au făcut mare pe portarul slovac Richard Stochl. Din 38 de aruncări, acesta a parat 16 (42%). De partea cealaltă, Rudi Stănescu (foto) a apărat 7 mingi (31%) din cele 31 care au vizat poarta României.

ReacÅ£ie – Cristian GaÅ£u a păstrat un ton moderat aseară. „Jucăm doar 40 de minute, aşa că nu putem mai mult. Nu se pune problema demiterii lui Aihan Omer. Rămâne cu obiectiv JO 2012. În ceea ce-l priveşte pe Petre Paleu, nu-l las să-şi dea demisia. NaÅ£ionala are nevoie de el”

"Din păcate, diferența s-a făcut pe final, am căzut psihic, și eliminarea lui Irimescu ne-a turnat plumb în picioare. Până de curând, slovacii erau sparring-partner pentru noi"
– Alin Șania


"Deși am pierdut calificarea, am arătat că știm să jucăm handbal. Cedăm însă prea ușor când adversarii pun presiune asupra lor. Trebuie să ne revenim și să mergem mai departe" – Cristian Gațu

"Regret că trebuie să recunosc, dar suntem clar sub Slovacia, echipă care nu a mai fost la niciun turneu final. Regret că o generație care ar fi putut să facă o surpriză ne-a dezamăgit" – Ștefan Birtalan

"Nu putem rezista unui ritm de cinci meciuri consecutive. Băieții au stors toată energia din ei. Voi propune schimbarea sistemului competițional, să revenim la turneele de sală" – Aihan Omer

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele