Dinamo București este echipa momentului din sportul românesc la nivel de cluburi. Handbaliștii au ajuns la opt meciuri consecutive fără înfrângere în Liga Campionilor, reușind să se califice în play-off-ul competiției cu două etape mai devreme. Clubul din Ștefan cel Mare domină cu autoritate handbalul masculin din România în ultimii ani, reușind să se ridice din nou după o perioadă foarte dificilă, în care echipa se plimba „cu cortul prin țară”, la Brașov, Călărași și Buzău, în tentativa de a rezista în viață. Dinamo reușește să țină România sus și la nivel internațional (sunt și alte cluburi precum Turda, CSM București și Constanța care au avut rezultate în ultimii ani la nivel de cupe europene), pentru că echipa națională nu se califică de 9 ani la un turneu final.
ProSport vă prezintă povestea echipei Dinamo, cum a reușit să se ridice de la pământ într-un interval de 6-7 ani, prin ochii omului care i-a îndrumat pașii în toată această perioadă, Daniel Georgescu, fost vicepreședinte și la FR de Handbal.
Totul a început în sezonul 2012-2013, așadar în urmă cu aproximativ 7 ani. „Noi aveam o echipă de handbal în liga secundă, Interhandball București, cu foști mari sportivi, cu Mocanu, Drăgăniță, cu Aurel Stângă fratele lui Vasile Stângă. Făceam handbal de plăcere, ne strângeam dimineața, jucam, apoi luam familiile și mergeam la bere. Așa am dus-o vreo 3-4 ani în liga a doua, unde am stat pe locurile 2-3. Apoi, au venit tot felul de decizii ale Federației, să luăm și copii, astfel că au ajuns la noi Tibi Constantinescu, Adi Vasile (n.r. actualul antrenor al CSM București). Am început să aducem și alți băieți precum Dimache, Florin Nicolae și să încercăm să promovăm în Liga Națională, într-un moment în care și Steaua retrogradase în Divizia A. La meciul direct Steaua – Interhandball la Chiajna am luat bătaie, mai făcusem un egal și la Călărași, astfel că trebuia să se încurce adversara pentru a promova, ceea ce era imposibil. După ce am pierdut jocul cu Steaua, a venit la mine Ovidiu Semen (n.r. team-manaegrul echipei Dinamo) să mă roage să vin la Dinamo, să-i ajutăm să scape de la retrogradare, ei fiind pe ultimul loc în Liga Națională. În perioada respectivă, Cezar Drăgăniță primise și el o ofertă de la Brănișteanu să se ducă președinte la CSM București, la secția de handbal. Nici clubul Primăriei nu-și plătise jucătorii, astfel că au rămas și ei fără echipă. Atunci, ne-am strâns și am stabilit că primul șapte se duce la Dinamo, iar următorul șapte se duce la CSM București, care mai avea nevoie de o singură victorie să nu retrogradeze, trebuia doar să se prezinte la toate meciurile. Mocanu a plecat antrenor cu cealaltă jumătate la CSM București, iar la Interhandball am mai rămas să jucăm bătrânii”, a început să povestească Daniel Georgescu. El a fost încurajat foarte mult de pe margine și de Cristian Gațu, fostul președinte al FRH, care a ținut să salveze Dinamo, așa cum s-a zbătut de altfel și pentru alte centre din țară, să le salveze de la dispariție, precum Reșița, Vâlcea, Brașov (ultimele două la feminin).
Crescut în școala clubului Dinamo, Geoergescu s-a întâlnit la vremea respectică cu șefii clubului, Elisabeta Lipă și Marian Ștefan, care i-au cerut să se mute cu toate bagajele în Ștefan cel Mare. „Am zis în primă fază NU, să vedem în primele șase luni cum funcționează lucrurile. Iar dacă totul e OK, continuăm. Așa a început era Dinamo, cu jucătorii dați de la Interhandball. În primele șapte meciuri, Dinamo a obținut cinci victorii și o înfrângere. După ce am terminat campionatul, mi-am dat seama că nu avem forța necesară la Interhandball să mai stăm încă un an în liga secundă, să promovăm. Proiectul de la CSM București îi convenea lui Drăgăniță, mie îmi convenea proiectul de la Dinamo, mai ales că țin cu acest club de când m-am născut și am zis că continuăm pe aceste drumuri. După acele șase luni, am stat de vorbă cu doamna Lipă, i-am spus cum văd eu lucrurile și de aici am început să lucrăm”, a continuat interlocutorul.
Daniel Georgescu a sușinut că a primit mână liberă până la un anumit punct: „Mie îmi place să lucrez cu cei de lângă mine, așa că discutam cu Ovidiu (n.r. Semen), cu antrenorii și apoi ideile erau comunicate conducerii. Toate semnăturile erau numai ale clubului, eu doar ajutam din exterior. În primul an, am terminat pe locul 6, după cântecul de la Turda, meci după care am și fost suspendat pentru declarații. Am continuat proiectul, iar în sezonul următor am terminat pe locul 3. Am pierdut în semifinala de la Baia Mare după un joc cu mare scandal. Pe drumul de întoarcere spre București, doamna Lipă, foarte indignată de tot ce a văzut, dar la fel de impresionată pentru că își dorea la fel de mult performanță, m-a întrebat: Geo, ce trebuie să mai facem, ca să ajungem să luăm campionatul? Și atunci s-a implicat mai mult, iar de acolo nu am mai pierdut niciun titlu în Liga Națională. Mai avea doar o mare problemă, mi-a spus că nu vrea să câștige doar pe plan intern, ci vrea să facem performanță și pe plan internaționl. Fiind canotoare și având atâtea rezultate mari la nivel internațional, acolo a țintit mereu. Mai târziu, după ce doamna Lipă a plecat, am colaborat la fel de bine cu Monica Iagăr și George Cosac. Ambii președinți au ținut de proiect și chiar au ajutat să se dezvolte”.
„A fost și o sincopă, când a fost președinte Gafencu iar echipa ajunsele pe locul 7. Dar am trecut peste ea și nu vreau să comentez, am avut sprijinul Ministerului tot timpul. În club lumea ne-a sprijinit, a văzut că vrem numai performanță, profesionalism și nu ne ocupăm cu alte cele. Așa am ajuns unde am ajuns”, Daniel Georgescu
Din momentul în care Dinamo a fost readus pe linia de plutire și a început să aibă rezultate, un obiectiv important pentru clubul din Ștefan cel Mare a fost să încerce să devină credibilă pe plan extren, după cum ne-a relatat Daniel Georgescu: „Cum puteam face asta? Am început să umblăm după jucători. Am apelat la foști dinamoviști care au umblat pe afară să ne facă lobby, am început și noi să dăm telefoane, iar primul străin pe care l-am adus a fost Pierre Yves Ragot. Calități senzaționale, francez, după care am reușit să-l aducem pe Diaw. L-am adus în primul rând pentru cei 11 ani petrecuți la PSG unde a fost căpitan, să ne învețe cum e profesionalismul pe afară, cum e vestiarul, să ne ajute în procesul de dezvoltare. Diaw a avut un rol important la Dinamo, a strâns echipa lângă el”.
O altă bătălie pe care a dat-o Dinamo a fost să readucă spectatorii în la meciurile echipei, pentru că uitaseră de handbal. Fanii sunt astăzi o parte importantă din rețeta succesului trupei din Ștefan cel Mare. Este suficient să mergi la un joc în Sala Dinamo, la un meci în Liga Campionilor, să vezi ce înseamnă de fapt publicul. „Momentul de plecare din acest punct de vedere a fost atunci când am inaugurat Sala Dinamo. Am inaugurat-o cu Veszprem. De ce? Pentru că în momentul în care am scăpat de la retrogradare, a venit la mine Petre Cozma cu care am și jucat de-a lungul vremii (n.r. tatăl regretatului Marian Cozma) și mi-a spus că visul lui cel mare este ca Dinamo să aibă o echipă mare și să facă un meci amical cu Veszprem în memoria lui Marian. Mi s-au aprins beculețele, mai ales că relația dintre Dinamo și Veszprem era foarte bună. Ovidiu a dat un telefon la conducerea echipei din Ungaria și am inaugurat sala cu Veszprem, care a venit cu prima echipă, cu Nagy, cu frații Ivancsik. La vremea respectivă era și Mousavi acolo (n.r. un simbol al echipei de azi în Ștefan cel Mare), așa a aflat de Dinamo și uitați-l că acum este la noi. Așa Dinamo a jucat din nou un meci internațional după câțiva ani de pauză”, a continuat Daniel Georgescu.
Fostul vicepreședinte al FRH a dezvăluit apoi că Velimir Petkovic, antrenor cu aproape 20 de ani de activitate în Germania a avut mare plus pentru tot ce s-a întâmplat la Dinamo: ”Am vrut să-l aduc și la echipa națională ca antrenor, a venit 3 zile în România, a mers inclusiv la Sighișoara să cunoască handbalul românesc, să vadă infrastructura. Am stat 3 zile de vorbă cu el numai despre handbal și despre cum se fac lucrurile și am învățat enorm de multe lucruri. Cu cunoștințe, cu feeling, cu rezultate, am căpătat apoi și imagine internațională, ne-a ajutat foarte mult și domnul Fortuneanu (n.r. antrenorul echipei St Raphael și selecționerul României). Am ajuns în Franța în fiecare iarnă la un turneu amical cu St. Raphael, cu Montpellier. În primul an am terminat pe ultimul loc, dar și acolo am primit o lecție. Au venit organizatorii și ne-au întrebat: Pentru ce ați venit aici? Noi v-am invitat să facem imagine, să creștem handbalul, să aducem echipe. Ne-am cerut scuze, iar în al doilea an ne-am dus și am câștigat turneul. Așa a început să ne cunoască lumea și prin Franța. Relațiile externe au crescut, am început să căpătăm credibilitate. Asta a fost cel mai greu lucru când am ajuns la Dinamo. Clubul avea atunci mari probleme financiare, nu-și plătea obligațiile, au avut inclusiv transferurile blocate. Când am avut primele discuții, am spus: Dacă promitem un leu, acel leu trebuie să-l dăm. Mai bine oferim salarii mici sau indemnizații, dar trebuie să le onorăm la timp, ca să căpătăm credibilitate. Ușor-ușor, împreună cu conducerea, am fost un frate mai mare, un părinte, câteodată și un dictator, dar am reușit să ajungem aici. Lumea a început să ne iubească, fanii au început să vină alături de noi”.
Daniel Georgescu a povestit și cum au ajuns fanii să se îndrăgostească de handbal: „Au văzut că băieții nu sunt înfumurați, că sunt deschiși, că nu calcă pe bec, că se sacrifică. Cam acesta este idealul lor de sportiv al clubului Dinamo”.
Campioana României a trecut în ultimii 2 ani la un alt nivel, cu rezultate foarte bune în Europa. Iar o explicație ar fi faptul că Dinamo a cam ghicit în general transferurile, chiar și înainte cu frații Esteki. Fără jucători de top – clubul din Ștefan cel Mare are azi șapte interi de la naționale de Top 15 Mondial -, alb-roșiii nu ar fi avut azi rezultate în Liga Campionilor. „Nu vreau să exagerez, dar cred că am văzut sute de jucători și nu doar înainte de a începe un campionat, când trebuia să facem lotul, ci permanent. Nu vreau să dau din secretul meu, dar niciodată nu am luat jucători pe care mi-i ofereau impresarii, care erau pe piață. Tot timpul mă uitam după anumiți jucători, după care transmiteam informațiile dacă sunt liberi, dacă nu sunt disponibili, încercam să intrăm apoi în contact cu ei. La început, fără buget, vizibilitate, credibilitate, fără nimic, ne-am dat seama că nu putem să luăm decât jucători care erau la final de carieră sau tineri care vor să se lanseze, care aveau calitate senzațională, nu erau scumpi și vroiau să joace (n.r. Diaw și Vrankovic, exemple). Campionatul României a crescut, am ajuns apoi și în cupele europene. În primul an am fost aproape să ne califcăm din grupele Cupei EHF. O primă realizare a fost că ne-am calificat acolo. Aduceți-vă aminte de meciul cu Maribor, când era 12-1 pentru Dinamo, adversara fiind atunci a doua echipă din Slovenia. După, am pierdut cu Magdeburg la un gol acasă, cu foarte multe ratări și cu un arbitraj mai mult decât dubios. Cine nu uită, 9 goluri la pauză pentru Granollers și un gol pentru noi la final, am șocat Europa când am întors scorul. Dar tot atunci, am pierdut meciul decisiv de acasă cu Granollers la un gol. Revenind la selecția jucătorilor, nu stau să mă uit după ce îmi cere unul sau altul, ci efectiv mă duc după ei, după principiile care consider eu că se pot implementa la Dinamo”, a precizat Daniel Georgescu.
Oficialul echipei spune că Dinamo poate convinge mai ușor anumiți jucători de valoare pentru a veni în România, dar în continuare cluburile din Liga Națională mai au pași importanți de făcut pentru a crește și mai mult calitatea întrecerii interne: „În primul rând, la început eram întrebat ce buget am, ce condiții le oferim. Și când le spuneai, jumătate dintre ei îți închideau telefonul. Dar insistai. Multă lume nu înțelege, nu poți să iei un jucător de valoare, dacă echipa nu are valoare. Mâine, și nu vreau să jignesc pe nimeni, dacă Reșița se duce și îi pune 4 milioane de euro pe masă lui Karabatic, el nu vine. De ce? Prima lui întrebare este cu cine joc alături? Dacă nu are încă cel puțin 5-6 jucători de valoare, cu care poate să își arate calitățile și cu care poate să aibă rezultate bune, nu va veni indiferent de banii pe care îi dai. Atunci, trebuie să fie o simbioză, să faci o echipă”
„În timpul sezonului, când ceva nu merge, avem discuții individuale cu toată lumea, îi întrebăm, încercăm să le înțelegem problemele, încercăm să ținem mereu această coeziune, dar tot se bazează în primul rând pe respect”, Daniel Georgescu
Conducătorul campioanei ne-a mai relalat că unii jucători sunt pur și simplu îndrăgostiți de fani: „De exemplu, pe Vrankovic când l-am luat, m-a pus să-i arăt ce fani avem în sală. Ori la vremea respectivă, Dinamo nu avea în sală decât femeia de serviciu și părinții, copiii, frații, familiile sportivilor. A trebui să-i arăt acele imagini cu Veszprem, unde sala a fost plină, unde galeria a cântat. Defilam cu acele imagini pentru jucători. Și când a venit în sală și a văzut că în primul meci nu a venit nimeni, că în al doilea meci nu a venit nimeni, a început să pună întrebări, era dezamăgit. I-am spus că fanii vor veni odată cu rezultatele. Și așa a fost. Acum când sunăm, e mai simplu. Din contră, mai primim și telefoane de la jucători mari, care sunt mai la final de carieră și care au auzit ce se întâmplă la Dinamo”.
Așadar, vreo 6-7 ani a durat procesul de transformare a unei echipe care azi stabilește noi repere pentru handbalul românesc în Liga Campionilor la masculin. Și dincolo de toate, este vorba despre o stare de spirit în Ștefan cel Mare.
Discuția cu Daniel Georgescu a fost mult mai lungă, astfel că în curând puteți citi în ProSport cum ar putea fi distrusă actuala echipă Dinamo de criteriile impuse de FR de Handbal, dar și ce șanse sunt ca România să mai aibă de anul viitor o echipă în Liga Campionilor la masculin.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER