Planurile lui Valentin Ghionea pentru dezvoltarea unui proiect rezervat copiilor în România + șansele de a reveni după o accidentare până la „dubla” Dinamo – Sporting în Liga Campionilor

Redactor:
Marius Hutu
Planurile lui Valentin Ghionea pentru dezvoltarea unui proiect rezervat copiilor în România  + șansele de a reveni după o accidentare până la „dubla” Dinamo – Sporting în Liga Campionilor
  • Publicat:

Valentin Ghionea, handbalistul român cu cele mai multe meciuri și goluri în istoria Ligii Campionilor, organizează la vară a patra ediție a campului internațional de handbal care-i poartă numele. Și în acest an, cantonamentul va avea loc la Cheile Grădiștei, Fundata Brașov (29 iunie – 3 iulie 2020).

Ideea taberelor de vară la handbal a prins în străinătate, fiind preluată și de Valentin Ghionea și pusă în scenă în România, pentru prima dată în 2017. De atunci, extrema dreaptă de la Sporting Lisabona a încercat să dezvolte proiectul, astfel că azi este al 4-lea an consecutiv în care vorbește despre „Ghionea Valentin’s International Handball Camp”.

Concret, Valentin Ghionea propune copiilor un cantonament de 5 zile cu patru nopți de cazare, perioadă în care va încerca să le împărtășească detalii, metode de pregătire, „trucuri” din tot ce înseamnă azi handbalul de cea mai bună calitate. În tabără vor fi invitați, de asemenea, antrenori consacrați și handbaliști profesioniști din țară și din străinătate, care vor fi anunțați în curând.

Valentin Ghionea are în spate 12 sezoane de Liga Campionilor, în care a marcat 431 de goluri pentru Dinamo, Pick Szeged, HCM Constanța, Wisla Plock și Sporting Lisabona. La 35 de ani, extrema dreaptă a marcat numai în acest sezon 51 de goluri, fiind în Top 15 în acest moment în Liga Campionilor.

„Obiectivul principal este să oferim tuturor tinerilor care practică handbalul posibilitatea de a participa alături de alți copii din alte orașe sau chiar alte țări într-un cantonament organizat profesionist, unde pot învăța lucruri noi din handbal alături de antrenori și jucători de mare valoare. E un mod de a ieși din ritmul zilnic pe care îl au la cluburi, de a socializa cu alți jucători și antrenori, de a îmbina utilul cu plăcutul, adică handbal și vacanță sau invers. Intenționăm să ne dezvoltăm mai mult, în sensul că vom organiza de mai multe ori astfel de tabere într-un an, vom încerca și iarna. Avem în plan să organizăm și la feminin sau poate chiar mixt cum se organizează în alte țări. Un alt obiectiv este să încercăm să ne continuăm proiectul cu organizarea de cursuri pentru antrenori, asemănător celui de la Baia Mare, împreună cu Rareș Fortuneanu și Joel da Silva. Avem multe idei și sperăm să le putem dezvolta pe toate în viitorul apropiat, deoarece cred că handbalul românesc are nevoie de cât mai multe astfel de evenimente”, ne-a declarat Valentin Ghionea.

„În privința antrenorilor și jucătorilor pe care îi vom avea în acest an, majoritatea dintre ei răspund la invitație după ce știu planurile proprii de vacanță, dar cu siguranță vor fi nume sonore prezente ca de fiecare dată”, Valentin Ghionea

Tinerii handbaliști se pot înscrie pentru a participa în această tabără până la data de 1 mai, locurile fiind limitate. Toate detalii sunt AICI.

Altfel, din punct de vedere sportiv, Ghionea nu a început anul tocmai bine. La un antrenament al lui Sporting el s-a ciocnit cu un coechipier, astfel că a acuzat o lovitură puternică la pometele drept. Din acest motiv el s-a și operat, astfel că prezența lui în „dubla” Sporting – Dinamo în play-off-ul Ligii Campionilor este deocamdată incertă. „Sper ca într-o lună să joc, dar vedem cum evoluează recuperarea”, a mai spus Ghionea.

Manșa tur Sporting – Dinamo va avea loc pe 23 februarie, iar returul pe 1 martie, în București.

„În anii precedenți interesul pentru camp-ul de handbal a fost mare, ne-a bucurat numărul mare de participanți, semn că tinerii handbaliști își doresc să fie alături de noi. Le plac lucrurile noi pe care le învață în tabără, la fel de încântați sunt și părinții, de la care am primit multe mesaje pozitive”, Valentin Ghionea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup