Pierdere pentru naționala României! A anunțat că e însărcinată și va sta departe de handbal

Pierdere pentru naționala României! A anunțat că e însărcinată și va sta departe de handbal

Naționala de handbal feminin a României va rămâne, în perioada următoare, fără una dintre cele mai bune jucătoare defensive. Gabriella Szucs (33 de ani), interul stânga de la Dunărea Brăila, a anunțat că este însărcinată, motiv pentru care va sta departe de handbal o perioadă bună.

Potrivit gsp.ro, Szucs le-a transmis deja oficialilor de la Dunărea Brăila că nu va mai juca, iar în turneul amical pe care formația sa l-a jucat în aceste zile, la Brăila, ea a luat pe banca de rezerve, ocupându-se doar cu strângerea datelor statistice pentru antrenorul Florin Pera.

Orădeanca de 33 de ani, care în trecut a jucat și pentru naționala Ungariei, cu care a cucerit bronzul mondial în 2005, trăiește o poveste de dragoste cu un consilier parlamentar, Ciprian Bucur, alături de care a petrecut Crăciunul în Ungaria, la Debrecen.

Considerată una dintre cele mai importante jucătoare pe faza defensivă, Szucs a debutat în naționala României în 2015, la Campionatul Mondial din Danemarca, de unde s-a întors cu medalia de bronz. A fost convocată, apoi, pentru Jocurile Olimpice de la Rio, Campionatul European din 2016 și a făcut parte din lotul lui Ambros Martin la Campionatul Mondial din Germania.

De-a lungul carierei, Szucs a jucat în România pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, HC Zalău, HCM Baia Mare și Dunărea Brăila, pentru care evoluează din 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania