Patru concluzii după Serbia – România 26-32. Cum putem maximiza potențialul lui Neagu, ce înseamnă revenirea Oanei Manea și cum au arătat fetele că doresc să-l impresioneze pe Tomas Ryde

Patru concluzii după Serbia - România 26-32. Cum putem maximiza potențialul lui Neagu, ce înseamnă revenirea Oanei Manea și cum au arătat fetele că doresc să-l impresioneze pe Tomas Ryde
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a învins Serbia cu 32-26 și e ca și calificată la Mondialul de handbal feminin din Danemarca. Echipa lui Ryde a jucat excelent pe alocuri, s-a relaxat pe final și, în afara accidentării Paulei Ungureanu, a avut un joc aproape perfect pentru timpul scurt pe care suedezul l-a avut pe banca tehnică a echipei

  • Returul barajului e sâmbătă, 13 iunie, de la ora 17:00, la Cluj

Cu o victorie la șase goluri diferență în turul barajului pentru calificarea la Mondialul din Danemarca, naționala lui Tomas Ryde și-a acontat deja biletele la turneul final, păstrând tradiția unui procentaj de 100% la participarea la Mondiale. Chiar dacă după tragerea la sorți din decembrie anul trecut, România putea spune că a dat de un adversar extrem de incomod, scenariul a fost unul perfect pentru Neagu&co. Cele mai valoroase patru jucătoare ale Serbiei – Lekic, Damnjanovic, Cvijic și Tomasevic – au refuzat convocările, din cauza unui conflict cu antrenorul Sasa Boskovic. Însă chiar și cu ele în teren, Serbia ar fi avut mari probleme în a câștiga meciul. Tricolorele au evoluat excelent pe alocuri, cu poftă de joc, dorință de victorie, ritm mai bun în atacurile poziționale și câteva modificări drastice față de Europeanul din decembrie trecut, jucat la Debrecen. Victoria cu 32-26, e drept, în fața unei naționale din al doilea eșalon valoric, aduce speranță și pare momentul zero al unei echipe care își poate atinge potențialul.

  • Avem o Neagu. Ce facem cu ea?

11 goluri din 17 aruncări. Alte patru pase decisive și trei pase care au dus către o aruncare de la șapte metri. Cristina Neagu, chiar și cu probleme la gleznă, pare de pe altă lume! Iar din acest motiv, România poate deveni chiar o pretendentă serioasă la o medalie la turneul final din decembrie. Lăudată de antrenorul Dragan Adzic după câștigarea finalei Ligii Campionilor, Neagu a fost golghetera competiției și a avut un sezon magistral, Bulatovic sau Cvijic numind-o public drept una dintre cele mai importante jucătoare de la Buducnost. Iar starul naționalei a arătat și în meciul cu Serbia de ce este o jucătoare completă. Aruncările sale de la 9-10 metri au țintuit pe linia porții goalkeeperii adverși, dar, mai ales, au pus în gardă apărarea sârbă. Tot Neagu a fost responsabilă și pentru prima detașare la șase goluri – când a marcat de trei ori între minutele 23 și 27. Iar când toți ochii sunt ațintiți pe ea, Neagu pare că joacă cel mai bun handbal. E suficientă o singură fentă sau o simulare de pătrundere, iar două-trei jucătoare adverse vin să închidă culoarul. O simplă pasă la pivot sau la o extremă venită în circulație rezolvă faza, iar România are parte de un gol facil. Față de mandatul lui Tadici, Neagu nu a pierdut din responsabilități, dar impresia e că managementul jucătoarei este mai bun, iar echipa gravitează în jurul ei mult mai bine.


Revenirea Oanei Manea a fost una de bun augur, cu patru goluri din patru aruncări. Foto: Marius Ionescu

  • În sfârșit, pivotul!

Argumentul de mai sus se bazează și pe comeback-ul Oanei Manea. Pivotul lui CSM București și-a revenit destul de greu după ruptura de ligamente pe care a suferit-o în urmă cu două sezoane, dar începe să ajungă la potențial maxim. În condițiile în care Neagu ar putea fi scoasă din joc de o defensivă mai puternică, pivotul devine un punct extrem de important în echipă, fiind greu de crezut că linia de 9 metri poate să suplinească workload-ul Cristinei. Iar Manea s-a achitat excelent de sarcini la Kraljevo, terminând meciul cu patru goluri din patru aruncări, un procentaj de 100%! Evident, a fost un singur meci, dar experiența fostei jucătoare de la Oltchim, cu zeci de meciuri internaționale și peste 150 de prezențe în națională este neprețuită, fiind superioară celei pe care o au Chintoan, Pintea sau Ciuciulete. După mulți ani, naționala ar putea avea din nou un pivot excelent, performanțele din perioada 2005-2010 fiind reușite și grație jocurilor excelente făcute de Stanca și Manea.


La 20 de ani, Dedu ar putea fi titularul României la Mondialul din Danemarca

  • Dedu, titulară la Mondial?

Victoria contra Serbiei a fost umbrită, însă, de accidentarea Paulei Ungureanu. A 13-a intervenție din meciul contra sârboaicelor a fost cu mare ghinion pentru Paula, o adevărată eroină între buturi, cu intervenții senzaționale și un procentaj de 40%. Din păcate, reacția Paulei după accidentare a fost teribilă și, deși diagnosticul nu va fi final până la un RMN, pare că e vorba despre o problemă serioasă la genunchi, posibil chiar ruptură de ligamente, accidentare pe care Paula a mai suferit-o chiar în 2010, la European, atunci când tricolorele au câștigat medalia de bronz. În acest caz, pare greu de crezut că Ungureanu va mai evolua în actualul an calendaristic, ceea ce prezintă o problemă serioasă pentru Ryde. E clar că Denisa Dedu și Ionica Munteanu vor fi doi dintre portarii deplasați în Danemarca, însă niciuna nu are experiența titularizării într-o astfel de competiție. La 20 de ani, Dedu e viitorul portar al naționalei, făcând parte din lot încă din 2011, de la Mondialul din Brazilia. Dar, deocamdată, Dedu nu a prins decât 54 de minute și 36 de secunde la trei turnee finale, iar în fazele superioare ale competiției, în momentele dificile, lipsa de experiență s-ar putea dovedi importantă. Până atunci, însă, Dedu a avut patru intervenții contra Serbiei, o infuzie de moral înaintea probabilei titularizări din meciul retur, de sâmbăta viitoare.

  • Joc bun în inferioritate

Un punct problematic în precedenții ani a fost modul în care România gestiona atât momentele în care se afla în superioritate, cât și pe cele în care era în inferioritate. Deocamdată, mandatul lui Ryde a început excelent! Cu excepția situației din final, când Serbia a marcat de două ori în urma eliminării Elizei Buceschi, tricolorele au evoluat excelent în inferioritate. La eliminarea Micăi Brădeanu din startul partidei, Vizitiu a marcat singurul gol din cele două minute de inferioritate. Iar la eliminarea Oanei Manea, din minutul 41, schema de atac a României a dus mingea la Nechita, în extremă, care a și marcat. Practic, în trei momente de inferioritate – unul chiar dublă inferioritate – România a avut un bilanț de 2-0, identic cu cel pe care l-a reușit în superioritate, la singura eliminare a sârboaicelor, când Radoslavljevic a fost trimisă pe bancă. Semn că fetele lui Ryde s-au concentrat, au fost o adevărată echipă și își doresc performanță. Un semn bun pentru Danemarca 2015!

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani