Omer: „La Oradea va fi infern!”

Omer: „La Oradea va fi infern!
  • Publicat:

România a pierdut cu 27-31 în fața naționalei Muntenegrului, în manșa tur a barajului de calificare la CM 2009, dar selecționerul Aihan Omer (foto) este convins că tricolorii vor întoarce rezultatul, sâmbătă, la Oradea.

România a fost condusă și la șase goluri. Ați mai crezut în acel moment în revenirea băieților?
Am crezut tot timpul că putem remonta diferența. Într-un joc sunt atât urcușuri, cât și coborâșuri. Nu poți să mergi perfect de la un capăt la altul. Finalul ne-a aparținut și puteam încheia mult mai bine, o înfrângere la două goluri. Au mai fost însă unele nesincronizări.

Problemele apărute au rezolvare

Aveți să le reproșați ceva jucătorilor?
Ratările sunt inerente, nu am de reproșat nimic. Echipa a jucat bine, a întâlnit un adversar ce a jucat la Campionatul European. Micile probleme care au mai apărut pot fi rezolvate până la retur.

Cât de însemnat este handicapul de patru goluri?
Diferența de patru goluri este periculoasă. În mintea jucătorilor poate genera ideea că este un rezultat ce poate fi întors ușor, dar de fapt este foarte incomod.

V-ați temut de infern în Muntenegru, dar nu a fost chiar așa…
§Publicul nu s-a manifestat așa cum ne-am fi așteptat. Adevăratul infern va fi însă la Oradea. Trebuie să câștigăm la cinci-șase goluri, să evităm finalul imprevizibil.

Emilian VOICU (Bielo Polje)
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț

Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense

Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS

A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”

Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor

Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete

S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online

×