Oltchimul a ajuns la Craiova cu vizele medicale expirate!

Redactor:
Cosmin Staicu
Redactor:
Marius Hutu
Oltchimul a ajuns la Craiova cu vizele medicale expirate!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Incredibil, dar adevărat! Oltchim riscă să piardă la masa verde, cu 10-0, meciul restanță cu SCM Craiova din Liga Națională, întrucât vizele medicale de pe carnetele de joc ale handbalistelor au expirat. Partida de la Craiova a început cu 20 de minute de întârziere, dar în mod normal arbitrii Cruceru și Rădulescu ar fi trebuit să fluiere finalul jocului cu 10 minute mai devreme. Conform regulamentului, meciul nu putea să înceapă, dar „fluierașii” i-au dat drumul după ce ar fi primit „verde” de la federație, iar gazdele și-au dat acordul verbal. Au luat această decizie în primul rând pentru a-i mulțiumi pe cei 4.000 de spectatori care au venit să vizioneze campioana României. Până la urmă, Oltchim s-a impus cu 25-20, dar cazul va ajunge foarte probabil la Comisiile Federației Române de Handbal.

Vizele handbalistelor de la Oltchim au expirat la 3 martie, iar de atunci și până aseară campioana nu a mai disputat niciun meci în Liga Națională. Oficiali din cadrul clubului susțin că jucătoarele sunt cu analizele la zi, doar că viza nu a fost aplicată pe carnete dintr-o scăpare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele