Oltchim, victorie uriașă!** Galacticele câștigă în Ungaria și devin favorite la calificarea în semifinale: Ferencvaros – Oltchim 23-30

Oltchim, victorie uriașă!** Galacticele câștigă în Ungaria și devin favorite la calificarea în semifinale: Ferencvaros - Oltchim 23-30
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim Râmnicu Vâlcea are șanse mari de calificare în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce s-a impus în această după-masă cu 30-23 în fața lui Ferencvaros Budapesta.

Victoria cu Ferencvaros era ultima șansă a Oltchimului la calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, după startul fals al vâlcencelor, cu două eșecuri în primele două meciuri. Un start marcat de problemele financiare care par să se rezolve, odată cu revirimentul incredibil în plan sportiv al campioanei României. Practic, Vâlcea a renăscut din propria cenușă și dintr-o echipă condamnată la desființare, a devenit una dintre principalele favorite la titlu în acest sezon. Totul după trei victorii consecutive, încununate de un succes senzațional pe terenul lui Ferencvaros Budapesta.

Început slab, sfârșit (aproape) perfect

Miza jocului s-a simțit însă în primele minute pentru vâlcence. Defensiva nu a funcționat deloc, Meiroșu fiind depășită ușor de Tomori și Dajka. Iar Ferencvaros conducea deja cu 6-4 după șapte minute de joc în care Bulatovic fusese unica jucătoare care a creat panică în defensiva maghiară. Situația nu s-a schimbat nici după 25 de minute de joc, pentru că maghiarele au continuat să pătrundă mult prea ușor prin defensiva vâlceană, în timp ce atacul Oltchimului răspundea cu greu. Dar ultimele minute ale primei reprize aveau să anunțe nebunia din partea secundă. Vâlcea a început să atace furibund, a preluat conducerea (13-15, min.28), dar a plătit tribut neatenției din apărare, acolo unde a primit gol prea ușor, iar Ferencvaros a egalat.

Războinice în defensivă

Totuși, vâlcencele nu s-au oprit aici. Gol cu gol, cărămidă cu cărămidă, jucătoarele lui Vestergaard au început să pună stăpânire pe desfășurarea jocului. Cu o defensivă de fier, în care Pineau și Brădeanu au strălucit, „alchimistele” nu au mai primit decât un gol în 12 minute. Și în atac, în ciuda inferirorităților numerice dictate de cele două surori Bonaventura, Pineau și Barbosa au defilat în fața apărării maghiare, mult mai statice decât în meciul tur. Astfel, tabela arăta un incredibil 20-25 în minutul 49, când tehnicianul maghiar Gabor Elek a cerut timeout. Degeaba însă! Oltchimul a continuat să domine jocul, iar Bulatovic, Barbosa și Managarova, cele mai bune marcatoare ale vâlcencelor în acest meci, au dat loviturile de grație. 30-23 și revanșa pentru înfrângerea din tur a fost luată! Urmează meciul cu Krim! Și primul loc în grupă!

Ferencvaros Budapesta – Oltchim Râmnicu Vâlcea 23-30 (15-15)

Ferencvaros: Tomori 7, Dajka 4, Szucsanszki 3, Such 2, Szekerczes 2, Verten 2, Szamoransky 2, Cifra 1.

Oltchim: Bulatovic 7, Managarova 5, Barbosa 5, Brădeanu 4, Manea 4, Curea 3, Pineau 2.

Clasament:

1. Krim Ljubljana 6p (4j, +11)
2. Oltchim 6p (5j, +9)
3. Ferencvaros 6p (5j, -7)
4. Zvezda 0p (4j, -13)

Au mai rămas de jucat: Krim – Zvezda (mâine, ora 20:30), Zvezda – Ferencvaros (sâmbătă, 16 martie, ora 15:00), Oltchim – Krim (duminică, 17 martie, ora 18:00)


Oltchim joacă cu o presiune maximă pe umeri. Este obligată să câștige azi pe terenul unei grupări unde n-a câștigat nicio echipă mare în acest sezon, adică nici Györ, Larvik sau Krim, toate potențiale semifinaliste în Liga Campionilor. În caz contrar, riscă să se destrame

Oltchim are 12 handbaliste valide pentru meciul cu Ferencvaros. Stanca și-a reziliat contractul, iar Curea este incertă
Partida se joacă la Dabas, la aproximativ 40 de km de Budapesta, și are grad de risc maxim din punct de vedere al securității

Calificare sau destrămare! Cam aceasta este miza partidei pe care o susține azi Oltchim în Liga Campionilor, în fața echipei maghiare Ferencvaros Rail Cargo, a doua ca valoare din țara vecină. Cu un succes la minimum două goluri, calificarea campioanei României în semifinalele competiției este ca și rezolvată, fiing greu de crezut că apoi s-ar putea împiedica pe teren propriu, cu Krim Ljubljana. În aceste condițiile, premisele ca Vâlcea să-și mențină echipa la un nivel înalt cresc, inclusiv pentru viitorul sezon. În cazul unei înfrângeri sau al unui egal, situația se schimbă dramatic. Fără să mai aibă un sponsor puternic și stabil în spate, „chimiștilor” le-ar fi și mai greu să găsească resursele financiare care să o mențină în topul Europei. Iar echipa s-ar putea destrăma chiar din martie. Este greu de crezut că actualele contracte ar putea fi susținute până la final. „Pentru noi se joacă totul acum. Și pentru Ferencvaros este un meci decisiv. Dacă ne impunem la două goluri, pe ei nu prea îi mai ajută victoria cu Zvezda”, ne-a declarat Petre Berbecaru, președintele CS Oltchim.

„Și în Rusia am reușit premiera”

Atmosfera din lotul vâlcean s-a inflamat cu două zile înaintea acestui meci, când Ionela Stanca și clubul au decis să rezilieze contractul. „Fetele au trecut peste șocul Stanca. Le-am explicat situația, știau doar versiunea jucătoarei, au aflat-o și pe a noastră. Toată lumea s-a antrenat foarte bine în ultimele zile și este hotărâtă să obțină un rezultat mare”, a susținut Berbecaru. Oltchim a făcut ieri deplasarea în Ungaria cu 13 jucătoare, dintre acestea și Iulia Curea având probleme medicale. Extrema stânga acuză dureri puternice pe brațul de aruncare și este incertă.

Pe lângă problemele de lot, Vâlcea are de trecut și peste forța echipei din Budapesta, recunoscută pentru foamea de victorii pe care o are pe teren propriu. Nicio echipă din Europa nu a câștigat la Dabas, locul unde se desfășoară jocurile FTC-ului de acasă (n.r. localitate afalată la 40 de kilometri de Budapesta). Iar până să ajungă și Vâlcea aici au trecut și alte echipe puternice, precum Györ, Larvik și Krim, toate echipe de semifinale ale Ligii Campionilor. De altfel, Györ a și obținut deja biletul pentru această fază a competiției. „Nu ne temem de faptul că la Ferencvaros nu a câștigat nimeni. Avem deja și un argument. Nici în Rusia nu câștigase nicio echipă românească, iar săptămâna trecută am demontat mitul la Zvezda”, a comentat Petre Berbecaru.

150 de suporteri va avea Oltchim în Ungaria

Președintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, nu a efectuat deplasarea în Ungaria din superstiție. Fără el la comandă, echipa a câștigat în Rusia

Partida va fi arbitrată de gemenele Bonaventura, din Franța, care au condus și finala olimpică Norvegia – Muntenegru

Nu m-am gândit niciun moment la plecare. Cred că încă putem câștiga Liga Campionilor
Jakob Vestergaard, antrenor Oltchim

CLASAMENT GRUPA PRINCIPALĂ‚ II
1. Krim Ljubljana 4 3 0 1 114-103 6
2. Ferencvaros 4 3 0 1 113-113 6
3. Oltchim 4 2 0 2 101-99 4
4. Zvezda 4 0 0 4 106-119 0

Etapa a 5-a
Ferencvaros – Oltchim 23-30
Krim – Zvezda Duminică, 10 martie, ora 20:30

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele