Numai cu victorii**, Turda speră în premieră la Liga Națională

Redactor:
Daniel Lup
Numai cu victorii**, Turda speră în premieră la Liga Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

În zilele de 26 și 27 mai, Sala Sporturilor ,,Traian” din
Drobeta Turnu Severin găzduiește jocurile de baraj pentru promovare
în liga națională de handbal masculin.

Conform site-ului Federației Române de Handbal, dreptul de
participare la aceste jocuri de baraj din cele patru serii ale
diviziei A, l-au obținut: HC Vaslui (care deși este clasată pe
locul 2 în seria A, participă în dauna celor de la Universitatea
Bucovina II Suceava, echipă fără drept la promovare, fiind
satelitul echipei cu același nume din liga națională), Petrolul
Lukoil Ploiești (seria B), HCM Făgăraș (seria C) și Potaissa Turda
(seria D).

Aceste jocuri se vor disputa după următorul
program:

26 mai 2011- Tur
Ora 11.00 – HC Vaslui – Petrolul Lukoil Ploiești
Ora 13.00 – HCM Făgăraș – Potaissa Turda

27 mai 2011 – Retur
Ora 11.00 – Petrolul Lukoil Ploiești – HC Vaslui
Ora 13.00 – Potaissa Turda – HCM Făgăraș

La aceste jocuri reprezentantul oficial al federației de
specialitate a fost numit Mihail Bocan, iar delegații aceluiași for
sunt Valter Dăncescu și Ecaterina Ionescu.

În urma jocurilor care se vor disputa, echipele clasate pe primul
loc din fiecare grupă vor promova în liga națională de
handbal.

Potaissa pregătită pentru dubla cu HCM Făgăraș

Echipa turdeană pregătită de Horațiu Gal a încheiat sezonul
handbalistic 2010 – 2011 numai cu victorii în jocurile oficiale. Pe
lângă jocurile oficiale, echipa de pe malul Arieșului a disputat o
sumedenie de jocuri cu echipe din liga națională de handbal,
pregătind din timp oarecum aceste jocuri de baraj.

Turdenii au plecat luni spre Turnu Severin, îmbarcați într-un
microbuz, cu care vor au ajuns în cursul serii la destinație.

Zilele de marți și miercuri sunt rezervate pentru două ședințe de
pregătire în vederea dublei cu cei de la HCM Făgăraș. Horațiu Gal
are la dispoziție următorul lot de jucători: Cornel Medrea, Dan
Iurașog, Vasile Viman, portari (ultimul nu poate evoluat din cauza
unei accidentări mai vechi, el urmând un program de recuperare),
Răzvan Pavel, Lucian Ignat, Dorin Suciu, Stelian Babici, Răzvan
Ifrim, Raul Marian, Sorin Dinescu, Adrian Țone, Daniel Vasiloiu,
Marius Lișiță, Andrei Pop, Mircea Alisie și Ionuț Ștef.

,,Am avut un sezon foarte bun în această ediție de
campionat pe care l-am încheiat numai cu victorii. A fost un drum
greu de parcurs, am ajuns acolo sus și ar fi mare bucurie pentru
noi jucătorii și pentru iubitorii handbalului din Turda să reușim o
promovare în premieră în liga națională. Băieții sunt încrezători
în forțele lor și sperăm să depășim emoțiile care ne încearcă
înainte de fiecare joc. Vor fi două jocuri disputate în care
fiecare echipă își dorește victoria, iar la finalul celui de-al
doilea joc, noi să fim aceia care să ne bucurăm de
reușită
„, a declarat Raul Marian, decanul de vârstă a
celor de la Potaissa.

La cele două jocuri turdenii vor fi susținuți de o galerie de circa
50 de persoane, care va pleca miercuri noaptea din Turda.


Articol scris de Ioan ARION

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele