Nicolae Luca: „Ne dorim ca trofeul Ligii Campionilor să fie la București și în 2017”. S-au vândut deja 2.500 de bilete la partida CSM București – Rostov-Don, programată duminică, de la ora 18:00

Redactor:
Marius Hutu
Nicolae Luca:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Liga Campionilor la handbal feminin debutează la sfârșitul acestei săptămâni cu echipa CSM București în postura de deținătoare a trofeului. La tragerea la sorți, campioana Europei nu a beneficiat însă de acest statut, a intrat în urna a doua valorică și a nimerit într-o grupă foarte dificilă, cu Gyor (finalista ultimei ediții), Rostov-Don și FC Midtjylland. Debutul campioanei României este duminică, de la ora 18:00, cu formația rusă. Partida se va desfășura în Sala „Polivalentă”, pentru care s-au vândut deja 2.500 de bilete, adică jumătate din capacitatea arenei.

Debutul în această competiție vine puțin cam devreme, afirmă oficialii CSM București, chiar dacă echipa a disputat deja șase meciuri în întrecerea internă. „Ne-am fi dorit să începem mai târziu, având în vedere că ne-am reunit în formulă completă abia la 1 septembrie. Alta ar fi fost situația dacă am fi demarat pregătirile la 1 iulie, dar în acest an nu a fost posibil din cauza Jocurilor Olimpice. Avem cinci jucătoare noi, patru pe poziții diferite, iar să le integrezi necesită o perioadă de timp. Este puțin cam devreme debutul, dar până la urmă toată lumea este în această situație”, ne-a declarat Nicolae Luca, team-managerul echipei CSM București.

Aflată într-o grupă de Final 4, campioana României și-a propus să obțină cel puțin 8 puncte, cu care s-ar califica fără probleme în grupele principale, dar și cu o zestre de cel puțin 4 puncte pentru faza următoare. „Ar fi foarte bine să acumulăm măcar 8 puncte. Pentru calificare trebuie să bați tot acasă și să aduci și de afară puncte, de la 1-2 jocuri”, a susținut oficialul CSMB.

În condițiile în care formația bucureșteană este și deținătoarea trofeului, obiectivul nu poate fi decât o nouă calificare la turneul Final 4 și, implicit, prezența în marea finală de la Budapesta. „După Federația Europeană de Handbal, conform specialiștilor, pornim cu șansa a patra, după Rostov și Gyor care au fost plasate pe locul 1 și Vardar, cotată cu a treia șansă. Buducnost este abia pe locul 5, după noi. Mulți văd o finală Rostov – Gyor, dar sunt doar previziuni. Cine ne-ar fi văzut pe noi anul trecut în postura de campioană a Europei? Avem un statut foarte important, adversarii așteaptă să te toace, să greșești. Trofeul Ligii Campionilor este foarte râvnit, este la noi, dar nu este confiscat pe viață. Noi sperăm să păstrăm tradiția echipelor Viborg și Gyor, care au câștigat trofeul de două ori la rând în ultimii ani, iar acesta să fie în 2017 tot la București”, a declarat Nicoale Luca.

  • „Inamicul invizibil al jucătoarelor rămân accidentările. Am avut cu ghinion cu Line Jorgensen, ne va lipsi mult în următoarele 3-4 luni, postul de inter dreapta este unul cheie în echipă„, Nicolae Luca, team-manager CSMB

Debutul echipei CSM București în noul sezon al Ligii Campionilor se va produce în fața echipei Rostov-Don, echipă pe care a eliminat-o în sezonul trecut, în sferturi, cu două victorii. Formțaia rusă va veni cu siguranță la București și cu gândul de a-și lua o revanșă.

„Dacă cineva mi-ar cere părerea din postura de spectator, aș tinde să cred că Rostov este favorită în acest an. Mă uit la tot ce au făcut ei în ultimul timp și nu știu unde se oprește bugetul lor. Au luat-o pe Sandy (n.r. Barbosa), o jucătoare pe care o cunosc foarte bine și care este scumpă, au reușit să-i anuleze contractul lui Rodrigues la Odense, cu o sumă pe care noi nu ne-am permis să o cheltuim, l-au luat pe Frank Kuhn, un profesionist desăvârșit cu care am lucrat la Oltchim, plătit mai bine decât orice preparator fizic din România la fotbal. Sunt convins că înfrângerea de anul trecut în fața CSM i-a usturat, își doreau foarte mult să ajungă în Final 4. Probabil că acest sezon este unul crucial pentru ei, motiv pentru care au investit și mai mult”, a afirmat Nicolae Luca.

Partida de duminică va fi transmisă în direct pe Digi Sport și Dolce Sport, televiziunile care dețin drepturile TV pentru această competiție și în sezonul 2016-2017.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup