Ne-am săturat de blaturi!

Redactor:
Marius Hutu
Ne-am săturat de blaturi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adunarea Generală a Federației Române de Handbal, întrunită marți, nu a fost statutară din cauza lipsei de cvorum. Pentru îndeplinirea cvorumului ar fi trebuit să participe 122 de membri, dar au fost prezenți doar 88. Astfel, ședința de ieri a fost amânată pentru 26 mai. Nu am să fac referire la acest lucru, deși absența masivă de la Adunarea Generală poate că înseamnă ceva, nu am să comentez nici războiul subteran dintre unii șefi de cluburi din Liga Națională și conducerea Federației Română de Handbal. Aș face referire însă la un aspect care ar fi trebuit să fie dezbătut ieri, sistemul competițional, punct care va fi atins, probabil, la viitoarea Adunare Generală.
Consiliul de Administrație al FRH a trâmbițat anul trecut, când a votat un campionat cu 14 echipe, că nu va mai accepta nicio modificare până la sfârșitul ciclului olimpic, adică până în 2012. Asta după ce timp de cinci ani consecutiv și-a schimbat hotărârile după anotimpuri. Seriozitate!
Comisia Tehnică feminină din cadrul FRH a venit din nou cu propunerea de a modifica sistemul competițional: un campionat cu 12 echipe. Cu siguranță, Adunarea Generală va dezbate această propunere și n-ar fi exclus chiar să voteze o nouă schimbare. Și dacă tot se vrea reducerea numărului de echipe în Liga Națională, nu ar fi cazul să se gândească, totodată, și la un campionat sănătos? Să nu mai vorbim de câte 2-3 meciuri meciuri aranjate pe etapă? Să primeze competiția, să fie un campionat adresat și iubitorilor de handbal, tot mai puțini în ultima vreme, ci nu intereselor personale?

Exemplul celor mai buni

Să ne uităm puțin în curtea celor mai buni. Aș da ca exemplu țările care fac legea de ceva vreme în handbalul european și mondial la feminin pentru că propunerea a venit tocmai din acest sector. Și m-aș raporta la clasamentul ultimului Campionat Mondial din Franța (2007). Podimul a fost următorul: 1. Rusia, 2. Norvegia, 3. Germania. Toate cele trei națiuni au întreceri în urma cărora își desemnează campioana, echipele care merg în cupele europene sau care retrogradează la play-off. Sau să ne ghidăm după țările care au fost reprezentate în în finala Ligii Campionilor (2009), Ungaria și Danemarca. Sistemul este același. Ce ar însemna și în România, printre altele, un campionat cu sistem play-off? Miză până la sfârșitul sezonului, meciuri adevărate, săli pline, mediatizare, sponsori mai mulți. Dacă ceva nu se schimbă, e greu de spus că handbalul românesc mai are viitor.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele