Naționala U20 în Liga Națională. Propunerea președintelui FRH, Alexandru Dedu, a fost respinsă cu 6-4 la vot. Cluburile care au votat pentru o astfel de idee și solicitarea către Consiliul de Administrație

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Propunerea președintelui FR de Handbal, Alexandru Dedu, de a introduce echipa națională de tineret U20 în Liga Națională în sezonul 2019-2020, ca a 15-a formație, nu a trecut nici de votul președinților. La ședința informală de luni care a avut loc la sediul FR de Handbal, rezultatul votului a fost 6-4 împotriva acestei idei.

Șeful handbalului românesc a venit cu propunerea ca naționala de tineret să se antreneze timp de un an într-un stagiu centralizat la Izvorani, în vederea pregătirii Campionatului Mondial U20 din 2020, pe care România îl va organiza. Iar în paralel, reprezentativa condusă de Dragoș Dobrescu să joace câte două meciuri pe parcursul sezonului cu toate echipele din Liga Națională, fără însă ca rezultatele să conteze în clasament. Avea nevoie însă de acceptul cluburilor, în sensul de a lăsa jucătoarele la lot, toate fiind sub contract. Ca și facilitate, grupările erau scutite de regula obligatorie a celor 10 minute de joc pentru handbaliste U21, care va intra în vigoare din toamnă.

Cum a fost precepută propunerea cu naționala U20 în Liga Națională prin ochii cluburilor

10 din cele 14 cluburi din Liga Națională au ajuns luni la sediul Federației Române de Handbal (Ședința a început cu vreo oră întârziere pentru că președintele de la Dunărea Brăila, George Caranica, a ajuns cu aproximativ o oră de întârziere), iar viziunea acestora a fost diferită. Unele au fost total de acord pentru propunerea președintelui FRH, altele au fost total împotrivă. Când s-a trecut la vot, scorul a fost 6-4 împotriva acestei idei.

  • Au votat pro: SCM Rm. Vâlcea, Corona Brașov, Dunărea Brăila, Gloria Buzău
  • Au votat împotrivă: CSM București, AHCM Slobozia, Rapid București, SCM Craiova, Gloria Bistrița, CSM Slatina
  • Au lipsit: U Cluj, Minaur, Măgura Cisnădie și HC Zalău

Cluburile care au votat contra au motivat, printre altele, cu faptul că regula nu se poate schimba în timpul jocului. Adică, s-au depus eforturi în ultimele luni pentru a convinge jucătoarele U21 (în special cele potențiale de lot) să semneze contracte, iar acestea au ridicat și masa salarială pentru că au avut oferte de la mai multe cluburi și au devenit, așadar, indispensabile. Iar acum, dintr-o dată, să se renunțe atât de ușor, a fost de neacceptat. A fost ridicată și problema legală, faptul că grupările ar fi plătit fictiv contracte de un an pentru sportive, fără a beneficia de serviciile acestora. Ori în cazul unui control al Curții de Conturi s-ar fi asumat niște riscuri.

În finalul ședinței, profitând de ocazie, președinții de cluburi au ridicat și problema jucătorilor străini fără criterii de valoare. Toată lumea a fost de acord ca echipele să poată să aibă trei jucători fără criterii în lot (acum limita este la doi sportivi străini), dar să joace doar doi. Propunerea va fi înaintată Consiliului de Administrație, care se va pronunța pe această temă, cel mai probabil, la următoarea ședință din luna iulie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen