Naționala de handbal masculin, a doua victorie în preliminariile CE 2014!** România – Belgia 35-19

Redactor:
Adina Oșan
Naționala de handbal masculin, a doua victorie în preliminariile CE 2014!** România - Belgia 35-19
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal masculin a României a învins sâmbătă, la Rishon Lezion, reprezentativa Irlandei, scor 39-11 (18-6), în cea de-a doua partidă din prima fază a preliminariilor CE din 2014, grupa C.

„A fost totul în regulă la primele două meciuri, sigur că sperăm cu toții să încheiem duminică victorioși și pe primul loc în grupă, care ne-ar asigura calificarea în faza a doua”, a declarat antrenorul Eliodor Voica, la finalul partidei cu Irlanda, pentru MEDIAFAX.

Vineri, în meciul de debut din preliminarii, România a trecut de reprezentativa Belgiei, scor 35-19 (14-9), astfel că are 4 puncte și ocupă primul loc în grupa C, după două meciuri.

Ultimul meci, de duminică, se va juca în compania echipei Israelului.

Prima fază a preliminariilor se derulează sub forma unor turnee, între 8-10 iunie, România aflându-se printre cele 16 echipe participante. Din cele patru grupe a câte patru echipe, prima clasată din fiecare și alte două echipe cu cea mai bună linie de clasament vor obține calificarea în faza a II-a a preliminariilor. Aceasta se va desfășura cu șapte grupe a câte patru echipe, cele șase provenind din faza I, plus alte 22 care au obținut calificarea directă, adică Austria, Bosnia, Belarus, Croația, Cehia, Spania, Franța, Germania, Ungaria, Islanda, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovenia, Serbia, Slovacia și Suedia.

Danemarca este califică direct la turneul final, în calitate de națiune organizatoare, iar celelalte locuri vor fi ocupate de primele două clasate din fiecare grupă, plus încă o echipă cu cea mai bună linie de clasament, după jucarea partidelor din faza a II-a a preliminariilor.

Turneul final al Campionatului European din 2014 va avea loc între 14-26 ianuarie, în Danemarca.

Sursa: MEDIADAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele