Mondialul din Brazilia se joacă în anonimat total, cu doar câteva sute de fani la fiecare meci

Redactor:
Cosmin Boghiu
Mondialul din Brazilia se joacă în anonimat total, cu doar câteva sute de fani la fiecare meci
  • Publicat:
  • Actualizat:

Politica de globalizare a sportului a atins și handbalul. Altfel nu se poate explica alegerea Federației Internaționale de a atribui Campionatul Mondial de handbal din acest an Braziliei.

Turneul final feminin, organizat în premieră în această zonă a lumii, se desfășoară în anonimat. În toată metropola nu am văzut un simplu banner sau un afiș care să te anunțe că în Sao Paulo se desfășoară o competiție de mare anvergură. Probabil, în altă parte a lumii, la un concurs de tăiat lemne cu drujba, promovarea era făcută ca la carte. Nu însă și în Brazilia, unde și ieri, cu câteva ore înainte de startul primei partide, se mai auzeau zgomote de la mașinile de găurit sau zumzetul ferăstraielor. Mai sunt și alte deficiențe în organizare. Problemele cu internetul sunt și acum la ordinea zilei, chiar dacă de la startul competiției au trecut deja câteva zile. Una peste alta există voință, dar se pare că nu este de ajuns doar atât.

Securitatea, ambulanța și majoretele

Audiența în cele patru săli care găzduiesc meciurile din cadrul turneului final sunt cu mult sub așteptări. La jocurile din Gimnasio do Ibirapuera, unde evoluează și România, asistă doar oamenii de la securitate, cei de la ambulanță, delegațiile echipelor care joacă, majoretele și 10-15 plătitori. Și apropo de plătitori, biletele de intrare costă între 10 și 60 de reali (20-120 de lei). Și dacă intrarea ar fi fost liberă, este greu de crezut că arena cu 10.200 de locuri ar fi fost ocupată.

La meciurile României nu au asistat mai mult de 1.200 de spectatori, însumând toate cele trei jocuri. Iar numărul ar fi fost și mai mic dacă la Sao Paulo n-ar fi jucat reprezentativa țării gazdă.

630 de spectatori este media asistenței în săli pe întreg turneul final

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele