Moment special la Trofeul Carpați. „Domnul președinte ne-a promis un meci de retragere și până la urmă a fost ales acest moment”

Redactor:
Marius Hutu
Moment special la Trofeul Carpați. „Domnul președinte ne-a promis un meci de retragere și până la urmă a fost ales acest moment
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trofeul Carpați, ultimul turneu de pregătire al echipei naționale înaintea participării la Campionatul European, se desfășoară vineri și sâmbătă la București într-un sistem Final Four. Momentul este important pentru prima reprezentativă, la finalul întrecerii va fi bătut în cuie lotul pentru turneul final, dar este important și pentru arbitrii Sorin Dinu și Constantin Din. Federația Română de Handbal a decis să le organizeze un meci de retragere, astfel că arbitrii au fost delegați la marea finală de sâmbătă, programată de la ora 18:30.

  • În prima zi a Trofeului Carpați (23 noiembrie) se vor desfășura meciurile România B – Rusia (ora 16:00) și România A – Serbia (ora 18:30). Sâmbătă, în următoarea zi, se vor disputa finalele cu începere de la aceleași ore, 16:00, respectiv 18:30.

„Domnul președinte (n.r. Alexandru Dedu) ne-a promis în ianuarie, când am fost la Campionatul European masculin și i-am spus că nu vom mai arbitra, că ne va organiza un meci de retragere. Până la urmă a fost ales acest moment. Dacă era un meci în timpul carierei, nu aveam emoții, dar acum este un moment special pentru noi”, ne-a relatat Sorin Dinu, actualul vicepreședinte al FRH, care în 2015 a condus alături de Constantin Din, printre altele, finala Ligii Campionilor dintre FC Barcelona și Veszprem.

La Trofeul Carpați vor fi prezente doar cupluri de arbitri din România. La semifinale au fost delegați Alexandru Nițișor – Alin Stamatoiu și Diana Florescu – Anamaria Duță, iar la finala mică, Ionuț Barbu – Adrian Manafu.

Dacă Sorin Dinu s-a retras definitiv din arbitraj și a intrat în echipa de conducere a FRH, în urma alegerilor din luna februarie, în schimb, Constantin Din a revenit în activitatea de arbitraj cu un proiect. „Costel are un proiect nou cu arbitrii tineri, vrea să-i îndrume în teren și în afara lui. Astfel, el a arbitrat în acest sezon câteva meciuri alături deja cu Laszlo Gal, Alexandru Constantin și Ionuț Ghiță„, a mai spus Sorin Dinu.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen