Minaur este gata să revină în Liga Zimbrilor, după ce a câștigat derby-ul cu Oradea în Divizia A – Seria B. Clubul și-a stabilit deja strategia și obiectivele pentru prima ligă!

Redactor:
Marius Hutu
Minaur este gata să revină în Liga Zimbrilor, după ce a câștigat derby-ul cu Oradea în Divizia A - Seria B. Clubul și-a stabilit deja strategia și obiectivele pentru prima ligă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Minaur Baia Mare a învins CSM Oradea cu 30-18 într-un meci din cadrul etapei a 19-a a Diviziei A, Seria B, iar în proporție de 99,9% și-a aasigurat promovarea în Liga Zimbrilor. Băimărenii au în acest moment un avans de 8 puncte, astfel că își pot face deja planurile pentru prima ligă.

„Cel mai bun meci al nostru, din fericire, a coincis și cu cel mai important. Ne-am apărat foarte bine și apoi totul a fost mai ușor. Felicitări baieților, sunt tare mândru de ei. Felicitări și celor din conducerea clubului, pentru că mereu încearcă să facă totul ca noi să ne putem desfășura activitatea. E și victoria lor. Și nu în ultimul rând, mulțumim suporterilor, pe care azi i-am simțit foarte aproape” a declarat antrenorul Raul Fotonea după partida cu CSM Oradea, conform site-ului oficial al clubului.

Minaur Baia Mare a defilat în acest sezon în Divizia A, câștigând 16 din cele 17 meciuri disputate, iar unul l-a terminat la egalitate, partida tur cu CSM Oradea, scor 23-23. Nucleul de bază a fost format din jucătorii echipei care anul trecut s-a retras din Liga Zimbrilor, adică din Tudor Marta, Bogdan Mihai, Daniel Mureșan, Paul Simulescu și Alexandru Sabău. În jurul lor au fost aduși la echipă mai mulți jucători tineri din Baia Mare.

  • „A fost un sezon greu prin prisma problemelor handbalului băimărean din trecut. Am încercat să facem o tranziție rapidă între desființarea clubului de anul trecut și revenirea în Liga Națională„, ne-a declarat Ionuț Marta, directorul general al CS Minaur.

Cu promovarea asigurată, formația băimăreană a început să-și pregătească deja viitorul sezon în Liga Zimbrilor. „Lucrăm în această perioadă să completăm lotul cu 3-4 jucători cu experiență, care să ne ajute în prima ligă. În rest, vom miza în continuare pe handbaliști tineri, Baia Mare va fi o rampă de lansare pentru ei. Vom încerca să exploatăm tinerii crescuți la cluburile din Baia Mare. Nu ne vom arunca să aducem jucători cu cotă, în acest moment sumele sunt mari pe piață”, a susținut Ionuț Marta, care a dezvăluit și obiectivul cu care va intra în prima ligă: „Ne propunem un obiectiv îndrăzneț, o clasare pe locurile 6-8, adică o menținere fără emoții în Ligă”. Antrenorul este și el deja stabilit, Minaur va continua cu omul care a dus-o spre promovare, Raul Fotonea.

Un alt obiectiv al clubului va fi să „exploatăm brandul Minaur pentru a atrage și alte fonduri. În acest sezon nu am avut nicio zi de întârziere la salarii, încercăm ca de la o zi la alta să ne câștigăm din nou credibilitatea, iar pe viitor să fin nou o echipă căutată pe piață”, după cum a concluzionat Ionuț Marta.

Sursa foto: minaur.ro

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele