Minaur Baia Mare sau altă echipă pentru Eliza Buceschi? La ce formații pot ajunge jucătoarele de la Corona Brașov, care au fost și în circuitul primei reprezentative în 2019

Redactor:
Marius Hutu
Minaur Baia Mare sau altă echipă pentru Eliza Buceschi? La ce formații pot ajunge jucătoarele de la Corona Brașov, care au fost și în circuitul primei reprezentative în 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele mai importante handbaliste de la Corona Brașov au fost la mare căutare pe piața transferurilor în ultima perioadă. În princinciu, majoritatea și-au găsit și echipe, mai puțin Eliza Buceschi, a cărei situație încă este incertă.

Agenția Națională Anti-Doping a anunțat ieri pedepsele pentru sportivele de la Corona Brașov, care au apelat în noiembrie 2019 la metoda de terapie prin laser intravenos. Sancțiunile au fost destul de aspre, între 15 și 20 de luni de suspendare, în condițiile în care toată lumea implicată în cazul respectiv a fost de acord că sportivele au fost mai degrabă victime. Apoi, fetele au colaborat cu Comisia de Audiere și au oferit absolut toate detaliile despre tot ce s-a întâmplat în acest caz „Corona Brașov”.

Minaur Baia Mare a anunțat că a ajuns la un acord cu Cristina Laslo. Nu însă și cu Eliza Buceschi

Dar tot acest calvar pentru jucătoare este pe cale să ia sfârșit, iar din august-semptebrie să le vedem pe absolut toate din nou pe teren. Codul WADA permite ca pedepsele să fie înghețate. Jucătoarele prin avocați și-au exprimat deja această intenție. De asemenea, Cristi Balaj, președintele Agenției Naționale Anti-Doping, a precizat la rândul lui că va solicita îngețarea a jumătate din pedepse. WADA se va pronunța și, în mod normal, nu ar avea de ce să se opună.

În condițiile în care handbalistele de la Corona Brașov au parcurs deja aproximativ șase luni și jumătate din pedeapsă, primele fete s-ar putea întoarce la pregătiri încă din iulie. Iar această veste este foarte bună și pentru echipa națională. Cinci-șase sportive sunt și în circuitul echipei naționale: Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Eliza Buceschi, Daria Bucur, Sorina Târcă și Daciana Hosu. Primele patru ar fi trebuit să participe și la Mondialul din 2019, dar scandalul de la Brașov a izbucnit cu câteva zile înainte ca prima reprezentativă să plece în Japonia, la Kumamoto. Toate vor putea fi însă în cărți pentru Europeanul din decembrie, bineînțeles dacă forma sportivă le va recomanda.

Dintre cele șase fete amintite, pentru cinci dintre ele situația este oarecum conturată, în ceea ce privește viitorul. Cristina Laslo a fost în fruntea listei de achiziții pentru Minaur Baia Mare. Bianca Bazaliu mai are un an de contract cu CSM București, acesta fiind prelungit înainte ca interul stânga să fie împrumutat la Corona Brașov, iar clubul ar vrea să o păstreze în lot. Sorina Tîrcă este una dintre jucătoarele pe care Podravka Koprivnica pune mare preț, în timp ce Daria Bucur și Daciana Hosu au toate șansele să ajungă la SCM Rm. Vâlcea.

Deocamdată, rămâne în suspensie următorul pas al Elizei Buceschi, pentru că situația ei este încă neclară. Încă din iarnă s-a zvonit că handbalista ar putea ajunge la Minaur, poate și pentru că este din Baia Mare, pentru că echipa este antrenată de tatăl sportivei, Costică Buceschi, dar cea mai clară ofertă pentru ea a venit de la Rapid București, club care este gata la rândul lui să facă un salt spectaculos în Liga Florilor. Conducătorul de joc a avut discuții și cu Odense, la fel ca și Daria Bucur, dar fiind tot acest caz „Corona Brașov”, cu un verdict care a întârziat să apară, formația daneză s-a reorientat pentru moment și a semnat cu alte jucătoare. Zilele trecute, Eliza Buceschi a purtat negocieri cu Minaur, dar nu s-a ajuns la un consens.

Pentru poziția de centru, formația din Baia Mare le are „acontate” în acest moment pe Cristina Laslo și Andreea Popa, a cărui contract a fost prelungit.

Foto: Mihaela Bobar / SportPictures

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…