Mihaela Tivadar, soare doar pe semicerc

Mihaela Tivadar, soare doar pe semicerc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înainte antrenamentului de dimineață, Mihaela Tivadar a trecut
ieri pe la Observatorul Universității Babeș Bolyai pentru a vedea
spectacolul astronomic, dar nori cenușii au acoperit cerul și
eclipsa parțială de soare nu a fost vizibilă de la Cluj.

Soarele nu a lipsit însă de pe starda Naționalei lui Voina la
finalul anului trecut, când Tivadar și compania au cucerit bronzul
la Europene. „Îmi pare rău că nu se vede nimic. La noi a
fost soare, am reușit ceva extraordinar și mă bucur mult, am avut
sărbători deosebite pentru că am fost foarte bucuroasă. Am primit
multe felicitări. Este o medalie muncită, noi am simțit că e de
aur, nu e ușor să învingi Danemarca la ea acasă, în fața unei săli
pline
„, a mărturisit handbalista. 2011 speră să-i aducă
noi medalii, atât cu „U” Jolidon, cât și cu prima
reprezentativă.

Din păcate am ratat un obiectiv, cupele europene, ne-a
rămas Liga Națională. Îmi doresc să ne menținem pe locul doi, în
momentul de față Oltchim nu poate fi întrecută. În decembrie va fi
C.M. din Brazilia, ar fi al doilea Mondial pentru mine. Mai e însă
mult până atunci, sper să fim sănătoase și să ne iasă bine ca în
2005″
, a conchis Tivadar. „U” Jolidon va întâlni duminică,
începând cu ora 11:00, formația de pe locul 12, HCM Buzău.

„Am făcut
sacrificii pentru a mă întoarce acasă, la Cluj, nu mă gândesc să
plec. Mă simt bine aici”, Mihaela Tivadar, jucătoare „U”
Jolidon

Foto: Roxana PRICHICI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele