Meciul anului la Bistrița! Gloria luptă duminică, de la ora 18:00, pentru calificarea în semifinalele Cupei EHF

Autor: Marius Hutu Publicat: 01 Mar. 2020, 01:07 Handbal
Meciul anului la Bistrița! Gloria luptă duminică, de la ora 18:00, pentru calificarea în semifinalele Cupei EHF

Gloria Bistrița a ajuns între cele mai bune opt echipe din Cupa EHF, iar duminică, de la ora 18:00, încearcă să facă un prim pas și spre semifinalele competiției, după manșa tur cu Ikast-Herning (Danemarca), programată pe teren propriu.

La primul sezon în cupele europene, formația lui Horațiu Pașca trăiește cea mai frumoasă poveste din istoria clubului și încearcă să o prelungească pentru cel puțin încă un tur. De această dată, în față îi stă o echipă mare experiență în cupele europene, inclusiv la nivel de Liga Campionilor. Ikast are nu mai puțin de șase trofee europene, inclusiv Cupa EHF în două rânduri, 2002 și 2011.

Formația daneză este experimentată, dar în același timp și destul de imprevizibilă. Într-o zi bună, poate să învingă pe oricine, dar a avut și jocuri în care a cedat neașteptat.

„Ikast este o echipă foarte puternică fizic, dupa stilul de joc nordic 100%, în care relațiile de 1/1 și 2/2 sunt prioritare ca filosofie de joc. Viteza de deplasare și de pasare sunt de asemenea puncte forte ale echipei daneze. Vom fi foarte atenți. Trebuie să jucăm foarte aproape de adversar pentru a nu le permite să își pună în valoare atuu-rile. Meciul este extrem de dificil însă Gloria nu are nimic de pierdut. Am plecat în această ediție a Cupei EHF cu gândul de a strânge puncte pentru România și a face cinste handbalului românesc. Am reușit 7 puncte importante. Sper să nu fie ultimele”, Horațiu Pașca

Gloria Bistrița a pierdut ultimele trei meciuri din România, a rămas și cu un gust amar după confruntarea cu Gloria Buzău (28-29), dar a încercat să treacă peste toate dezamăgirile. Tot în acest sezon, ardelencele au învins o altă formație din Danemarca la Bistrița, Odense, cu scorul de 25-23. De partea cealaltă, Ikast a obținut două victorii în șapte partide disputate în ultima lună. Așadar, totul pare deschis oricărui rezultat, cel puțin în această primă manșă.

Helene Fauske, Vilde Johanesen, Tonje Loeseth și Stine Skogrand (toate din Norvegia), Sabine Englert (Germania),  Sarah Iversen și Emma Friis (Danemarca) sunt cele mai importante jucătoate din tabăra nordicelor.

Indiferent de scorul acestei partide, calificarea se va decide pe 8 martie, în Danemarca.

Autor: Marius Hutu Publicat: 01 Mar. 2020, 01:07 Handbal
Pe aceeași temă
Cuplu BOMBA în showbizul românesc! Daniela Crudu, prinsă cu un bărbat însurat! E celebru şi EL. Avem imaginile
Cuplu BOMBA în showbizul românesc! Daniela Crudu, prinsă cu un bărbat însurat! E celebru şi EL. Avem imaginile
9 motive pentru care femeile cu forme sunt mai bune la pat
9 motive pentru care femeile cu forme sunt mai bune la pat
Semnalul de alarmă al medicului Marinescu, după ce o femeie însărcinată a murit după ce s-a infectat cu SARS COV 2: Sarcina este un factor de risc
Semnalul de alarmă al medicului Marinescu, după ce o femeie însărcinată a murit după ce s-a infectat cu SARS COV 2: ...
S-a SATURAT de jocul slab al echipei! Cristiano Ronaldo isi negociaza PLECAREA de la Juventus! Seicii milionari il vor pe starul portughez
S-a SATURAT de jocul slab al echipei! Cristiano Ronaldo isi negociaza PLECAREA de la Juventus! Seicii milionari il vor pe ...
Cât timp rezistă alimentele în frigider şi în congelator
Cât timp rezistă alimentele în frigider şi în congelator
Doliu uriaş în România! S-a stins după ce se vindecase de coronavirus: "De azi, o să ne veghezi din ceruri"
Doliu uriaş în România! S-a stins după ce se vindecase de coronavirus: "De azi, o să ne veghezi din ceruri"
Partea neştiută a lui Ion Creangă, amant înfocat. Aventurile amoroase ale lui Popa Smântână
Partea neştiută a lui Ion Creangă, amant înfocat. Aventurile amoroase ale lui Popa Smântână
Interzis să ieși din casă după ora 20:00! Autoritățile unui oraș, noi măsuri pentru oprirea virusului
Interzis să ieși din casă după ora 20:00! Autoritățile unui oraș, noi măsuri pentru oprirea virusului
ATENȚIE! PERICOLUL cel mai MARE pentru omenire nu este coronavirusul. Poate aduce SFÂRȘITUL lumii, dar este ținut sub tăcere. „Interesele sunt în altă parte acum”
ATENȚIE! PERICOLUL cel mai MARE pentru omenire nu este coronavirusul. Poate aduce SFÂRȘITUL lumii, dar este ținut sub ...
Tatăl lui Emi Pian nu a ajuns la înmormântarea fiului său! Autoritățile nu au aprobat cererea de eliberare din închisoare 
Tatăl lui Emi Pian nu a ajuns la înmormântarea fiului său! Autoritățile nu au aprobat cererea de eliberare din închisoare 
Detalii neștiute despre moartea lui Emi Pian. Incredibil în casa cui a avut loc crima. E vorba de un cunoscut patron
Detalii neștiute despre moartea lui Emi Pian. Incredibil în casa cui a avut loc crima. E vorba de un cunoscut patron
Cea mai bună rețetă de must. Cum se prepară cel mai gustos must
Cea mai bună rețetă de must. Cum se prepară cel mai gustos must
BREAKING. Planul lui Bill Gates merge înainte: Miliardarul scoate tunurile pe masă. Anunţul care a surprins pe toată lumea
BREAKING. Planul lui Bill Gates merge înainte: Miliardarul scoate tunurile pe masă. Anunţul care a surprins pe toată ...
Ceaiuri care scad febra şi alte remedii pentru scăderea temperaturii corporale în cazul infecţiei cu coronavirus
Ceaiuri care scad febra şi alte remedii pentru scăderea temperaturii corporale în cazul infecţiei cu coronavirus
La ei se poate! Cum au construit chinezii un pod de autostradă în jurul casei unei femei care a refuzat să se mute
La ei se poate! Cum au construit chinezii un pod de autostradă în jurul casei unei femei care a refuzat să se mute
Mașina lui electrică consuma mai mult curent. Când a ridicat-o pe rampă, bărbatul a rămas perplex
Mașina lui electrică consuma mai mult curent. Când a ridicat-o pe rampă, bărbatul a rămas perplex
Şantaj între două studente din Iaşi care practicau videochat-ul: ”Ştiu ce faci, dragă fată norocoasă”
Şantaj între două studente din Iaşi care practicau videochat-ul: ”Ştiu ce faci, dragă fată norocoasă”
Jador a dat VESTEA CE MARE! Va avea propria lui emisiune
Jador a dat VESTEA CE MARE! Va avea propria lui emisiune
Andreea Bălan, imagini interzise în mare! Credea că nu o vede nimeni
Andreea Bălan, imagini interzise în mare! Credea că nu o vede nimeni
Este unul dintre cei mai iubiti actori, dar a ajuns de nerecunoscut. Cât de diferit arată arata acum. Ce s-a intamplat cu el?
Este unul dintre cei mai iubiti actori, dar a ajuns de nerecunoscut. Cât de diferit arată arata acum. Ce s-a intamplat ...
BREAKING. Anunţ important pentru MILIOANE de români: Ce vi se întâmplă la intrarea în ţară
BREAKING. Anunţ important pentru MILIOANE de români: Ce vi se întâmplă la intrarea în ţară
Momentul în care sicriul lui Emi Pian a ajuns la cimitir! Oamenii au aruncat cu petale de flori peste mașină, i-au strigat numele și l-au aplaudat / PAPARAZZI
Momentul în care sicriul lui Emi Pian a ajuns la cimitir! Oamenii au aruncat cu petale de flori peste mașină, i-au strigat ...
ȘOC! Florin Salam a plecat în mijlocul funeraliilor lui Emi Pian: ”Nu mă lasă”
ȘOC! Florin Salam a plecat în mijlocul funeraliilor lui Emi Pian: ”Nu mă lasă”
Ellen DeGeneres este susţinută de soţia sa, Portia de Rossi, în scandalul care implică cel mai popular show TV din America
Ellen DeGeneres este susţinută de soţia sa, Portia de Rossi, în scandalul care implică cel mai popular show TV din America
Care este motivul pentru care polițiștii au CONFISCAT 30 de mașini în București în acest weekend
Care este motivul pentru care polițiștii au CONFISCAT 30 de mașini în București în acest weekend
FOTO. Cât de mult a slăbit Bianca Rus! I se văd oasele: transformarea e șocantă
FOTO. Cât de mult a slăbit Bianca Rus! I se văd oasele: transformarea e șocantă
FOTO. Cleopatra Stratan, imagini rare în costum de baie! S-a pozat în poziții incendiare, iar fanii au asaltat-o: 'Ce sexy ești'
FOTO. Cleopatra Stratan, imagini rare în costum de baie! S-a pozat în poziții incendiare, iar fanii au asaltat-o: 'Ce ...