Meci slab, final trist. România a pierdut și al doilea joc în turneul amical din Elveția, fiind învinsă de țara gazdă după un meci în care nu a contat aproape deloc

Meci slab, final trist. România a pierdut și al doilea joc în turneul amical din Elveția, fiind învinsă de țara gazdă după un meci în care nu a contat aproape deloc
  • Naționala masculină de handbal a pierdut și al doilea joc din cadrul turneului „Yellow Cup” din Elveția, fiind învinsă de reprezentativa țării gazde cu 25-19 (14-10). Duminică (ora 14:30), în ultima zi, România va înfrunta Slovacia.

Cu siguranță 7 ianuarie nu a fost o zi prolifică a handbalului masculin. După ce naționala de tineret a fost învinsă de Suedia cu 32-25 în turneul de calificare pentru Campionatul Mondial, pe seară a venit un alt eșec drastic și la nivel de seniori. Partida cu Elveția a avut caracter amical, dar tricolorii nu au lăsat o impresie foarte bună.

România a contat în acest joc numai în primele 10 minute, apoi a fost nevoită să alerge tot timpul după adversară, care a evoluat într-o viteză superioară și a fost și mai determinată. Elveția s-a desprins la 11-7 în minutul 22, iar din acel moment, naționala lui Xavier Pascual nu a mai redus din diferență decât în rare momente, până la 3 goluri. Probleme au fost și în atac, unde s-au irosit foarte multe mingi – 15 pe durata celor 60 de minute -, dar și în apărare. Nici portarul Mihai Popescu nu a mai prins ziua bună din meciul cu Brazilia, astfel că naționala nu a emis pretenții la victorie în fața unei naționale care a avut cel puțin 5 absențe, în frunte cu vedeta Schmid.

  • 5 superiorități numerice a avut România pe parcursul jocului și abia la ultima, în minutul 48, tricolorii au reușit să scoată un avantaj din astfel situații, scor 1-0.

După 14-10 la pauză, gazdele au reușit să ajungă la șapte lungimi în minutul 57, scor 25-18, un rezultat destul de drastic ținând cont că Elveția nu este o națională de temut în Europa. La final, Elveția s-a impus cu 25-19, iar duminică va juca pentru trofeu cu Brazilia. România va încerca să-și salveze onoarea cu Slovacia, adversară care a pierdut cu 29-18 în fața Elveției și cu 30-20 în fața Braziliei.

Partida s-a încheiat trist din toate punctele de vedere pentru România. Pe final, Demis Grigoraș a părăsit terenul cu ajutorul colegilor după o accidentare destul de serioasă. 

România – Elveția 19-25 (10-14)

Popescu 8 intervenții, Iancu un 7 metri apărat – portari; Cîntec 1, Ramba, Mihalcea 2, Grigoraș 3, Ghionea 4, Sadoveac, Negru, Șandru, Csepreghi 5, Lazăr, Rotaru, Fenici, Cristescu 1, Pavel 3

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]