Mascota Bacăului și-a făcut de cap la meciul cu HCM. Le-a reproșat oaspeților inclusiv evoluțiile mai slabe din Liga Campionilor

Derby-ul Știința Bacău - HCM Constanța, contând pentru etapa a 3-a a Ligii Naționale masculine, s-a încheiat nedecis. Pe lângă duelul încins din teren, o pată de culoare a reprezentat-o și mascota gazdelor care, printre altele, i-a șicanat pe adversari.
Mascota Bacăului și-a făcut de cap la meciul cu HCM. Le-a reproșat oaspeților inclusiv evoluțiile mai slabe din Liga Campionilor

Derby-ul Știința Bacău – HCM Constanța, contând pentru etapa a 3-a a Ligii Naționale masculine, s-a încheiat nedecis. Pe lângă duelul încins din teren, o pată de culoare a reprezentat-o și mascota gazdelor care, printre altele, i-a șicanat pe adversari.

Handbaliștii constănțeni au avut ceva de împărțit cu mascota Științei Bacău, pe care au reclamat-o arbitrilor Din și Dinu în două rânduri. Primul care a intrat în clinciuri cu mascota, care se pare că le-a reproșat evoluțiile slabe din Champions League, a fost Rudi Stănescu, urmat de Laurențiu Toma. „Când încerci să te concentrezi la joc, comentariile de lângă tine te deranjează. E de ajuns că banca adversă pune presiune, dacă mai vin și alții din exterior, este deja destul de greu”, a explicat după meci căpitanul echipei campioane, Laurențiu Toma. Referitor la joc, extrema dreaptă a Constanței a spus: „Dacă eram puțin mai atenți și în ultimele 15 minute eram mai concentrați , nu ne gândeam și în altă parte, reușeam să luăm toate punctele aici. Știința a făcut un meci foarte bun, împinsă de la spate de o sală frumoasă și a profitat și de neatențiile noastre. Important este că a ieșit un egal, este un punct foarte muncit și pentru noi care ne dă speranțe pe viitor să terminăm campionatul pe primul loc”.

Eliodor Voica: „Un ochi râde și altul plânge”


Antrenorul Zvonko Sundovski și-a exprimat nedumerirea față de eliminările dictate pe final împotriva echipei sale, dar s-a declarat mulțumit de punctul obținut. „Știam că Bacăul este favorită când joacă acasă, dar noi cred că avem cea mai bună echipă din România și vrem să demonstrăm asta în toate meciurile.  Azi am jucat bine, dar ultimele eliminări de 2 minute de la final nu le-am înțeles. Până la urmă, sunt mulțumit că am scos un punct aici, fiindcă e greu să pleci cu puncte de la Bacău”, a declarat tehnicianul macedonean.
Eliodor Voica n-a fost deloc încântat să constate că i-a ieșit pronosticul dinaintea jocului, când a spus că echipa sa trebuie să înscrie 30 de goluri pentru a învinge campioana. „Un ochi râde și altul plânge după acest rezultat și vreau să felicit jucătorii ambelor echipe pentru evoluțiile lor. Privit dintr-un anumit unghi, putem spune că au fost câțiva jucători ai noștri care au tras echipa după ei, dar sunt și jucători care puteau face mai mult și acest lucru trebuie analizat cu atenție”, a declarat antrenorul principal al vicecampioanei.
Golgeterul derby-ului, băcăuanul Marius Bondar, a apreciat rezultatul drept echitabil și a ținut să mulțumească publicului băcăuan. „Am avut puterea să întoarcem un avantaj al Constanței de 5 goluri, ceea ce este extraordinar, căci este foarte greu să revii în meci după minutul 45 când efortul este maxim, jucătorii sunt obosiți și aici se vede pregătirea. Îmi pare rău că nu am reușit să gestionăm finalul de meci, când am avut superioritate de 2 jucători. Atmosfera făcută de public a fost superbă, nu cred că în altă parte în România este o atmosferă mai frumoasă ca la Bacău. Le mulțumim tuturor”, a spus extrema dreaptă a Științei Bacău.
 

Articol scris de HORIA ALEXOAE
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania