MAGIA **Verigeanu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

La cinci ani după ce trecuse la pas de tot ce întâlnise în cale
prin Europa, cucerind trofeul IHF cu Chimistul (vechea denumire a
Oltchimului), Maria Verigeanu, actuală Torok-Duca, repeta
performanța în 1989.

Fragmentele unei finale câștigate la Vilnius, în fața
localnicelor de la Egle, deținătoarele trofeului, sunt recompuse de
către Maria Torok-Duca, cea mai bună jucătoare a formației vâlcence
din toate timpurile.

Tur: Chimistul – Egle Vilnius 26-18, retur: Egle Vilnius –
Chimistul 21-26, contabilizează sec istoria. Dincolo de statistici
sunt amintirile care se leagă aducând în față povestea unei
generații de aur. „În semifinale am dat peste alte rusoaice, de la
Rostov pe Don, care ne-au chinuit rău de tot. A fost o calificare
mult mai grea ca în ’84”, își amintește Maria Torok-Duca. Diferența
de opt goluri cu care s-au impus la Vâlcea era neliniștitoare
pentru fete: „Am plecat spre Vilnius, însă nu eram foarte convinse
că trofeul va fi al nostru, pentru că, deși aveam un joc bun, se
mai întâmpla ca și arbitrii să mai greșească”.

Cu trenul
prin Europa

Meciul disputat pe 30 aprilie, într-o sală multifuncțională,
care servea și ca patinoar, a rămas viu în memoria fostei
handbaliste. „Terenul de joc era amplasat cumva la jumătate. Era un
vacarm de nu ne auzeam una pe alta. Atunci a fost meciul
portarilor, Doina Rodeanu a închis perfect poarta, iar rusoiacele
nu au mai avut ce face”, se compun bucățile tabloului. Un tablou
în care deplasările în Europa se făceau cu trenul sau cu autocarul
și unde fiecare ieșire în afară era strict monitorizată. „Era greu
atunci. Abia puteam pleca noi, fetele, un antrenor sau doi, și mai
era acceptat un singur om cu noi. Era o supraveghere strictă, nu
aveai multă libertate de mișcare”, povestește fosta sportivă.

Stjepan Tomas dezvăluie cum a reușit Oțelul să marcheze în fața lui Dinamo. „Asta le-am cerut la pauză”

00:44

Mii de mesaje transmise de fanii dinamoviști! Ce se întâmplă, de fapt, cu stadionul la care visează toți suporterii: „Mingea e la ei!”. EXCLUSIV

00:13

Surorile Torok, dublul de aur al
semicercului
Transferată la Chimistul în 1982, pe când avea 22 de ani, Maria
Torok avea să se simtă ca acasă la Rm. Vâlcea. S-a îndrăgostit de
loc și de oameni și a ales să facă din orașul de pe malul râului
Olt a doua casă. „Au fost cei mai frumoși ani ai vieții de
jucătoare, în care am ajuns la o maturitate extraordinară a
jocului”, caracterizează scurt „Mori” cei nouă ani (’82-’90 și
’94-’95) petrecuți la Chimistul. O satisfacție dublată și de
prezența surorii mai mici, Edit, care i-a călcat pe urme. Tot
handbal și tot Chimistul. „Eram foarte fericită și foarte mândră,
eram ca o mamă care trăiește din succesul fiicei ei”, explică Maria
Torok. O legătură sufletească care s-a transpus și pe semicerc: „Pe
teren am adus această relație deosebită, exista între noi o
comunicare în care fără vorbe știam ce trebuie să facem. Am depins
mult una de cealaltă pentru că ea juca inter, iar eu mai mult pe
semicerc, cu un joc mai în viteză, mai la finețe”.

Un
singur regret: naționala

Vorbește calm, iar întâmplări de demult se înșiră rând pe rând.
Golurile de la echipa de club se mută la prima reprezentativă și
pentru prima dată se face liniște. „Nu am niciun regret, însă mi-aș
fi dorit rezultate mai bune la națională, să fi mers la Olimpiadă
sau să obțin o medalie la Mondiale, sunt lucruri care îți întregesc
cariera. Chiar și la club, visam măcar o dată la trofeul Ligii
Campionilor. A fost o bucurie pe care am trăit-o însă prin sora
mea, care l-a cucerit de patru ori cu Hypo”, oftează ea. Discuția
se trage spre prezent, iar Maria Torok frapează prin sinceritate:
„Mi-ar fi plăcut să mă fi născut câțiva ani mai târziu, să fi putut
juca acum finala cu Viborg!”.

Fiecare
generație are valoarea ei

O provocăm la un exericițiu de imaginație și o rugăm să ne spună
unde s-ar vedea în echipa lui Radu Voina: „Întotdeauna mi-a plăcut
concurența, cu atât mai mult într-o echipă unde fiecare post e
acoperit de două jucătoare valoroase. Probabil m-aș fi bătut pe
semicerc în extreme sau chiar în centru”. Ocolește cu diplomație
orice fel de comparație între generația din ’89 și cea de acum.
„Fiecare echipă a fost valoroasă la vremea ei. Atunci eram noi și
nu erau ele, acum sunt ele și nu mai suntem noi. Important este că
există aceste performanțe”, punctează ea liniștit. Cu aceeași
seninătate vorbește despre fetele de acum. „Am lucrat pe când erau
junioare cu Manea, cu Meiroșu, Nechita, le apreciez pe Luca și
Lecușanu, admir talentul Cristinei Neagu și aștept cu interes
maturizarea Patriciei Vizitiu. Fiecare jucătoare are ceva pus de o
parte, un dar care vine să întregească nucleul echipei”. O echipă
care va lupta, peste șapte zile, pentru un trofeu de vis.

Relație specială cu
Huțupan
Antrenoare la Centrul Național de Excelență din Râmnicu Vâlcea,
Maria Torok-Duca face echipă cu o altă mare glorie a Oltchimului,
Luminița Huțupan. „O apreciez mult pe Luminița pentru că are o
calitate extraordinară, care este modestia. Este un om cald,
deschis, cu care povestesc tot timpul, cu atât mai mult cu cât am
și jucat una împotriva celeilalte, demult, în tinerețe, pe când ea
juca la Piatra-Neamț”, zâmbește ea melancolic.

Pe teren am avut o relație deosebită cu sora mea Edit
Matei. Ne înțelegeam fără vorbe, știam ce trebuie să
facem
Maria Torok

Atmosfera în sală era ca acum, numai că se scanda doar
numele echipei, că atât era voie
Maria Torok-Duca

Nu este suficient să joci finala, trebuie să o câștigi.
În sport ți se oferă o singură dată șansa
Maria Torok Verigeanu

În finala din ’89, Maria a făcut echipă cu sora mai mică,
Edit.