Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea

Portarul Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat luni contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, după patru luni de la revenirea în poarta campioanei.
Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea

Portarul Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat luni contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, după patru luni de la revenirea în poarta campioanei.

Revenirea Luminiței în poarta Oltchimului în 2012, cu primul meci oficial în care a reintrat, derulat în 15 ianuarie, a fost de bun augur, handbalista ajutând campioana nu doar în Liga Națională, cât mai ales în campania din Liga Campionilor.

Contractul său cu Oltchim, care a fost semnat lunar de la revenire, a expirat luni, iar jucătoarea nu a mai făcut deplasarea cu formația vâlceană la Ploiești, pentru meciul din etapa a XXIV-a, de marți (ora 11.00). Astfel, ultima partidă în care a jucat a fost cea din 25 aprilie, când Oltchim a învins pe teren propriu formația CSM Cetate Deva, cu 41-26.

Luminița Huțupan Dinu a declinat și o convocare la echipa națională, pentru turneul preolimpic de la Lyon.

Votată cel mai bun portar al lumii în 2011, Luminița Huțupan Dinu are în palmares trei trofee de Liga Campionilor, cucerite cu Krim Ljubljana (2001, 2003), respectiv Kometal Skopje (2002).

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]